Prințul Charles plănuiește să «dea afară» mai mulți membri ai familiei regale când va ajunge pe tron! Cine e vizat

1 decembrie 2019 18:07   Internațional
Ultima actualizare:

Surse apropiate familiei regale britanice au dezvăluit că moștenitorul tronului, Prințul Charles, și-ar dori să „renunțe” la mai mulți membri ai familiei sale și să îi scutească în viitor de orice fel de îndatorire regală și de aparițiile publice, după scandalul sexual în care a fost implicat fratele său, Prințul Andrew, care a pus în pericol imaginea casei regale britanice.

După scandalul sexual în care a fost implicat Prințul Andrew, au existat surse de la Palat care au explicat că Prințul Charles și-a luat de pe acum îndatoririle de viitor rege și a decis, împreună cu mama sa, Regina Elisabeta a II-a, să îl priveze o perioadă pe fratele său de „viața regală”, explicându-i că ar fi mai bine să facă un pas în spate de la orice îndatorire ce are legătură cu familia lor, care a fost „pătată” de acuzațiile de întreținere de relații sexuale cu o minoră care i-au fost aduse lui Andrew. 

Se pare, însă, că Andrew nu este singura „țintă” lui Charles, care și-ar dori să „facă ordine” în familia sa odată cu urcarea pe tron. Și dacă și-a „exilat” propriul frate, pesemne că nimeni nu e la adăpost atunci când vine vorba de regulile după care Charles vrea să își facă familia „să joace” din momentul în care va deveni regele Marii Britanii. 

Surse apropiate familiei regale au dezvăluit că moștenitorul tronului, Prințul Charles (71) și-ar dori să dezică mai mulți mebri ai familiei de la orice fel de îndatorire regală, printre care, bineînțeles, și aparițiile publice la evenimentele cu familia și sumele de bani pe care regalitățile le primesc lunar. 

Scandalul sexual în care este implicat Prințul Andrew

Se pare că scandalul în care fratele său este implicat l-a făcut pe Charles să se gândească mai bine la bunăstarea și imaginea familiei sale și a decis ca în viitor „să reducă monarhia britanică” la doar câțiva membri, soțiile și copii lor, conform The Sun

Andrew, în vârstă de 59 de ani, a fost forțat să renunțe la îndatoririle sale regale și să se retragă din viața publică, după ce, în urma prieteniei sale cu Jeffrey Epstein, a fost acuzat de sex cu o minoră, dar și de lipsă de empatie față de victimele miliardarului care i-a fost prieten, care a fost condamnat în mai multe rânduri pentru acțiuni precum trafic de persoane și pedofilie. 

Andrew a trebuit de asemenea să renunțe la mai multe asociații caritabile pe care le patrona, fiind practic „scos din joc” în urma interviului pe care l-a oferit pentru BBC, în urma căruia a fost dur criticat. 

Astfel, experții regali spun că acesta este un semn ce poate prevede o „nouă ordine” în familia regală britanică atunci când Charles va urca pe tron, având în vedere că dacă a putut să își „exileze” propriul frate, nici ceilalți membri nu sunt în siguranță. 

„Prințul Andrew e acum afară din peisaj. Nu l-a mai văzut nimeni la întrunirile oficiale sau la evenimente. Și credem că nici pe fiicele lui nu le vom mai vedea. Procesul de micșorare a monarhiei deja a început, având în vedere că știm că Charles a fost cel care a împins-o pe Regină să se întâlnească cu Andrew să îl anunțe că trebuie să facă un pas în spate. Cred că la final monarhia regală britanică se va rezuma doar la Charles, copiii lui și nepoții lui”, spun experții pentru sursa anterior menționată. 

Mai multe