Prințul George a împlinit patru ani. Cât este de drăgălaș
Pe 22 iulie, Prințul George a împlinit patru ani. Potrivit tradiției regale britanice, micul prinț poate spune cu entuziasm că a trecut într-o nouă etapă a copilăriei. Palatul Regal Kensington a publicat și un portret oficial aniversar, menit să pună în evidență cât de mult s-a schimbat.
Fotograful regal a suprins întregul șarm, dar și drăgălășenia caracteristice Prințului George, cu strungărețe între dințișorii de lapte care sunt deja mai numeroși de la această vârstă. potrivit Daily Mail, portretul a fost realizat la sfârșitul lunii iunie, iar George arată deja diferit față de anul precedent.
Este mai înalt și mai slăbuț, a căpătat strălucire în zâmbet, iar ochii săi sclipitori amintesc din ce în ce mai mult de tatăl său, Prințul William. George a mers recent într-un tur oficial în Polonia și Germania, alături de părinții săi. Chris Jackson, fotograful regal care a realizat portretul lui George, a mărturisit că a fost o reală încântare să-l fotografieze pe micuț, mai ales că nu are deloc un comportament dificil în această situație: „E așa un băiețel fericit și se distrează de minune în timpul ședințelor foto”, a declarat fotograful, potrivit metro.co.uk.
Prințul George are în față noi provocări anul acesta. Din septembrie, el urmează să meargă la grădiniță. Mama sa, Kate Middleton, nu este însă prea sigură că George „are vreo idee despre ce-l așteaptă”, fiind pentru prima dată când se va afla față în față cu un program de școală full-time.