Prințul Harry, insultat și înjurat în timpul unui meci de polo: „E un puști răsfățat”

25 noiembrie 2017 18:01   Internațional
Ultima actualizare:

Prințul Harry (33 de ani) a fost deseori apreciat pentru intensa activitate din diverse campanii de caritate și a avut ocazia să întâlnească numeroase personalități, inclusiv din lumea sportului, având în vedere că nu are obiceiul să fie prea sedentar. A avut însă și parte de momente mai tensionate.

Beau Skerrett, un jucător australian de polo și-a amintit într-un meci recent de o partidă din 2014, în care a jucat și Harry, dar care n-a ieșit tocmai cum și-ar fi dorit și s-a văzut pus în ipostaza de a-l înjura pe prinț, relatează express.co.uk.

Situația devenise atât de tensionată, încât fratele său mai mare, Prințul William, s-a văzut nevoit să intervină și să-și ceară scuze pentru Harry. „Harry își pierduse cumpătul. Este un puști răsfățat”, a dezvăluit jucătorul de polo.

Skerrett joacă polo de 12 ani, iar momentul de care a vorbit se referă la un meci care s-a ținut între cei doi prinți britanici și prinții Malaeziei și a avut loc pe domeniul lui Sir Andrew Lloyd Webber. Sportivul a mărturisit că Harry se enervase foarte tare în timpul meciului și luase lucrurile mult prea în serios: „Nu i-a căzut deloc bine. Cred că sunt singurul care i-a spus vrepdată să se ducă naibii în văzul unei mulțimi care pariase 5.000 de lire sterline (peste 5.000 de euro) ca el să joace bine.”

Skerrett mărturisește, însă, că acela a fost un moment singular și au fost doar cuvinte spuse la nervi, ba chiar îl consideră pe Harry „gentlemanul perfect”, la fel și în cazul lui William, care i-a luat imediat apărarea fratelui său.

Mai multe