Prințul William a făcut prima dată o poză în public cu o admiratoare. Cine e ea

15 octombrie 2016 14:39   Internațional
Ultima actualizare:

Prințul William (34 de ani) și-a încălcat pentru prima dată propria regulă „fără poze cu publicul” și a făcut o fotografie alături de o fetiță de 16 ani care se recuperează după un transplant de măduvă.

Prințul William și Kate Middleton au făcut o vizită unui spital de copii din Manchester, dar au fost primiți cu căldură de o mare mulțime de oameni. Rachel Simpson și mama sa mergeau la cumpărături atunci când au auzit că în zonă se află și celebrul cuplu regal.

Adolescenta nu s-a gândit o clipă ce surpriză avea să-i facă Prințul William. Rachel a glumit cu acesta și a ținut să-i arate că are același păr roșcat la fel ca fratele lui, Prințul Harry. „A fost incredibil, este așa drăguț. Mi-a spus că nu face de regulă fotografii sau «selfie-uri», dar pentru mine încalcă această regulă”, a declarat fetița, potrivit The Mirror.

„M-a mai întrebat și despre operația prin care am trecut și cum au fost copiii din Spitalul Regal pentru Copii din Manchester. I-am spus cât este de minunat acolo și că toate asistentele sunt așa grijulii”, a mai adăugat Rachel.

„Mă bucur că ești pe drumul cel bun de recuperare, ești foarte curajoasă”, a motivat-o Prințul William. Rachel a pierdut doi ani de școală pentru a se trata împotriva bolii care risca să degenereze în leucemie.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe