Profesoara şi elevul şi-au trimis mii de mesaje sexuale. Ce conţineau

15 martie 2016 13:25   Internațional
Ultima actualizare:

Donna Brant (37 de ani), un profesor asistent din Marea Britanie, a șocat comunitatea din care face parte, după ce s-a descoperit că a corespondat prin mesaje text cu un adolescent cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani. Vârsta și identitatea băiatului nu au fost făcute publice pentru ca acesta să fie protejat.

Cele peste 2500 de mesaje aveau un explicit conținut sexual, dar au existat de asemenea și imagini cu jucării sexuale, notează The Mirror.

Mai mult, femeia adusă în fața curții de judecată le mărturisise colegilor de la Școala pentru băieți din Windsor că ar putea ajunge chiar la închisoare. Gluma ei s-a transformat însă în realitate.

Unul dintre mesaje cuprindea promisiunea Donnei de a face sex cu tânărul, dacă acesta i-ar fi mărturisit că o iubește. Mai mult, cei doi și-au trimis imagini cu jucării sexuale, iar femeia i-ar fi cerut băiatului să-i trimită poze care să-l înfățișeze în timp ce se masturbează.

Deranjantele texte au fost scoase la iveală de unul dintre membrii familiei copilului, care a observat că acesta se comportă ciudat, așa că i-a luat telefonul și a descoperit îngrozitoarele dovezi. Donna Brant a intrat sub investigație și a rămas fără locul de muncă.

Mai multe