Profesorul care a renunțat la tot pentru o viață „ieftină și bună”. În ce țară s-a mutat, după ce s-a pensionat anticipat și și-a vândut toate bunurile

28 octombrie 2025 20:50   Internațional
Ultima actualizare:

După mai bine de trei decenii petrecute la catedră, un profesor american a decis să își rescrie viața de la zero. La 58 de ani, și-a dat demisia, s-a pensionat anticipat, a vândut casa, mașina și toate bunurile, și a plecat definitiv în Guatemala, locul unde spune că trăiește mai bine, deși cheltuie doar jumătate din pensia pe care o primește.

„În niciun caz nu voiam să predau până la 65 de ani”, a mărturisit el. Decizia a venit după ce mai mulți dintre colegii săi, care au muncit până la vârsta de pensionare, au murit la scurt timp după retragerea din activitate.

„Mi-am dat seama că nu voiam să ajung în aceeași situație”, a spus Ron Podmore, explicând că viața trebuie trăită, nu doar muncită.

Departe de cariera de dascăl, americanul și-a găsit o nouă pasiune: filmul. Produce documentare despre America Centrală, o regiune care l-a fascinat în timpul călătoriilor sale. El spune că și-a permis această schimbare datorită economiilor și investițiilor făcute cu grijă în ultimele două decenii.

„Probabil am investit cea mai mare parte din ultimii 20 de ani, de fiecare dată când primeam o mărire de salariu. Mi-a mers foarte bine în ultimii 20-25 de ani”, povestește el pentru Business Insider.

Viața de după catedră: cum trăiește un fost profesor american în Guatemala

Mutarea în Guatemala nu a fost o decizie impulsivă. Profesorul a vizitat țara ani la rând, de câte două ori pe an, înainte de a decide să se stabilească acolo definitiv. L-au atras clima tropicală, costurile mici și atmosfera relaxată.

„Mult mai bine”, spune el, zâmbind, despre noua sa viață.

Diferențele de preț dintre cele două țări sunt uriașe, iar el oferă un exemplu concret.

 „Când sunt acolo, îmi fac o curățare dentară la fiecare șase luni. Mă costă aproximativ 65 de dolari per vizită. În Washington, la dentistul meu, plăteam între 800 și 900 de dolari.”

Deși locuiește cea mai mare parte a anului în America Centrală, profesorul păstrează legătura cu Statele Unite, unde mai deține proprietăți și își vizitează periodic familia. În prezent, este în procesul de obținere a rezidenței în Guatemala, țara care, spune el, i-a oferit liniștea și echilibrul pe care le căuta de ani de zile.

Mai multe