Protest uriaș în Polonia împotriva interzicerii avortului! Manifestațiile s-au extins în toată Europa

4 octombrie 2016 13:38   Internațional
Ultima actualizare:

Femeile din Polonia protestează în fața proiectului de lege care ar urma să interzică avortul în țara predominant catolică, în care locuiesc 38 de milioane de oameni. Peste 20.000 de mii de persoane s-au adunat în Piața Palatului și pe străzile adiacente din centrul Varșoviei pentru a cere renunțarea la proiectul denumit Stop Avortului.

Toți participanții la acțiunea planificată pe Facebook au fost îmbrăcați în negru. Proteste au avut loc și în alte orașe din Polonia. Greva de luni (3 octombrie) a venit după ce sâmbătă (1 octombrie), mii de oameni au protestat în fața Parlamentului din Varșovia. Femeile reprezintă aproximativ 45% din forța de muncă a Poloniei, o economie de 475 de miliarde de dolari pe an. Ele nu s-au dus la muncă luni și i-au trimis umerașe de sârmă premierului Beata Szydlo, care susține legea propusă, Guvernul polonez, stabilit de 10 luni, promite să readucă Polonia la rădăcinile tradiționale catolice și vede Uniunea Europeana ca parte a dintr-o contra-revoluție-culturală. 

Protestul a luat amploare rapid în toată Europa. Sute de oameni au ieșit în marile orașe europene în semn de susținere a femeilor poloneze. Și în București au fost prezente mai multe persoane, îmbrăcate în negru. Ele au venit cu pancarte în Piața Universității. Domonstrația a fost organizată în semn de susținere față de protestele masive care au loc în ultima perioadă în Polonia.

Polonia are deja cea mai restrictivă lege împotriva avortului

Polonia este un stat cu populație majoritar catolică și are una dintre cele mai restrictive legislații împotriva avortului din Europa. Sondajele de opinie arată că populația nu susține o nouă înăsprire a normelor. În baza legii existente, intrată în vigoare în anul 1993, avortul este interzis cu excepția cazurilor în care viața mamei este în pericol, dacă fătul suferă de malformații grave sau boli incurabile sau dacă sarcina este rezultatul unui viol sau al unei relații incestuoase, potrivit digi24

Femeile însărcinate care vor să avorteze şi medicii care le ajută riscă până la cinci ani de închisoare. Propunerea pentru înăsprirea legii a fost lansată de un ONG care a strâns 45.000 de semnături.

Mai multe