Proteste violente la Paris. 208 oameni, arestaţi

30 noiembrie 2015 8:38   Internațional
Ultima actualizare:

Sute de protestatari au sfidat starea de urgenţă impusă la Paris după atacurile din 13 noiembrie şi s-au adunat în capitala Franţei pentru a manifesta împotriva schimbărilor climatice. Luni (30 noiembrie), peste 140 de lideri mondiali s-au adunat la Paris pentru un summit privind problemele de mediu.

Protestul de duminică (29 noiembrie) a început paşnic: manifestanţii au format un lanţ uman care s-a întins pe trei kilometri din Place de la Republique până în Place de la Nation din Paris. Ei au lăsat peste 20.000 de pantofi în Place de la Republique, care reprezentau manifestanţii absenţi din cauza măsurilor de securitate sporite din oraşul francez. 

Însă în timp ce poliţia a încercat să risipească mulţimea, au avut loc ciocniri între manifestanţi şi autorităţi, conform vice.com. Violenţele au durat în jur de o oră şi jumătate şi sute de poliţişti şi dube de poliţie au venit în piaţă pentru a aresta protestatari. 

Manifestanţii au aruncat cu sticle de bere în poliţie, care a ripostat cu gaze lacrimogene. 208 oameni au fost arestaţi şi 174 sunt încă închişi. 

Protestul din Paris a fost unul dintre cele peste 2.000 de evenimente de acest gen care s-au ţinut în jurul lumii duminică. Oamenii au ieşit în stradă la Sydney, Berlin, Londra, Sao Paolo şi New York, pentru altele. 

Măsuri sporite de siguranţă la summit ca urmare a atentatelor

Lideri mondiali vor fi prezenţi la Paris de luni (30 noiembrie), printre care Barack Obama, preşedintele chinez Xi Jinping, dar şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Summitul durează până pe 11 decembrie şi este considerat unul istoric. El vine însă într-un moment dificil pentru Franţa, la doar două săptămâni de la atentatele care au ucis 130 de oameni şi rănit 350. Din acest motiv, măsurile de siguranţă au fost sporite în Paris, iar protestele interzise. 

Unul dintre atacuri a avut loc lângă Stade de France, unde se afla preşedintele Francois Hollande şi unde naţionalele de fotbal al Franţei şi Germaniei jucau un meci amical. Teroriştii plănuiau să intre pe stadion, dar au fost împiedicaţi de paznici. Al doilea atac, cel mai sângeros, a avut loc la sala de concerte Batalcan, unde cânta trupa Eagles of Death Metal. Acolo au fost ucişi 89 de oameni, iar cei trei terorişti s-au aruncat în aer. 

Mai multe