Protocolul respectat de regine atunci când năşteau. 200 de oameni priveau, în timp ce regele lipsea
Atunci când s-au născut copiii Prinţului William, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a ieşit în faţa spitalului şi ni i-a prezentat pe nou-născuţi. Acest obicei este cât se poate de diferit faţă de tradiţiile respectate acum câteva sute de ani, când venirea pe lume a unui monarh era învăluită în mister, superstiţii, ritualuri şi eventuale comploturi.
Naşterea unui membru regal era un eveniment politic în sine, care putea avea implicaţii importante asupra regatului sau a întregii ţări, în funcţie de deznodământ. Putea indica succesul sau eşecul unei întregi monarhii, aşadar i se dădea o importanţă majoră. Nu era privit ca un eveniment privat, ci ca unul public, cu semnificaţii însemnate.
Copilul urma să fie băiat? Un viitor rege? Nou-născutul aparţinea mai mult publicului, ţării, decât mamei sale, după naştere. Acesta e motivul pentru care Regina dădea naştere în faţa multor spectatori, care priveau atenţi întregul proces al naşterii, pentru a confirma sexul nou-născutului şi starea sănătăţii acestuia, dar se şi asigurau că nu se complota în niciun fel împotriva lui.
Citește aici de ce nu mai puțin de 200 de oameni participau la eveniment și ce s-a întâmplat cu Maria Antoaneta a Franţei când a născut.