Purtarea vălului islamic, interzisă în Danemarca. Cât vor plăti cele care se abat de la lege

1 iunie 2018 6:54   Internațional
Ultima actualizare:

Danemarca a luat o decizie controversată prin care s-a alăturat mai multor țări europene, căci a hotărât să interzică purtarea valului islamic precum niquab-ul sau burka pe teriotoriul acestei țări nordice. Vestea a fost combătută de organizațiile care militează pentru drepturile omului și a fost etichetată de acestea ca una nici necesară, dar nici potrivită, limitând libertatea individului.

Parlamentarii danezi s-au pronunțat vehement în favoarea interzicerii purtării vălului ismamic, s-au înregistrat 75 de voturi pentru și 30 împotriva. Pe de altă parte, au existat 74 de abțineri de la legea prezentată de coaliţia de guvernare de centru-dreapta. Guvernul susţine că legea nu ţinteşte o religie anume şi nu interzice eşarfele, turbanele sau pălăria tradiţională evreiască. Cei care nu vor respecta noua lege, care va intra în vigoare din 1 august, vor fi amendați cu până la 134 de euro. 

Gauri van Gulik, directorul pentru Europa al Amnesty International s-a declarat profund dezamăgit de faptul că Danemarca a adoptat o asemenea lege, motivând că orice femeie ar trebui să fie liberă să decidă pentru sine ce anume dorește să poarte. „Toate femeile ar trebui să fie libere să se îmbrace cum doresc şi să poarte haine prin care îşi exprimă identitatea şi credinţele. Această interdicţie va avea un impact negativ în special asupra femeilor musulmane care doresc să poarte burka sau niqab-ul. Dacă scopul acestei legi a fost să protejeze drepturile femeilor, atunci eşuează lamentabil. În schimb, legea incriminează femeile pentru felul în care se îmbracă şi astfel încalcă libertăţile pe care Danemarca susţine că le protejează“, a declarat acesta, potrivit Adevărul.ro. 

În anul 2016, țara vecina a Danemarcei, Norvegia, a decis la rândul ei să interzică purtarea acestui obiect de vestimentație, motivând că nu este o decizie care să limiteze libertatea, ci una care să restricționeze "purtarea vălului care acoperă întreaga faţă a femeilor de origine musulmană". 

Franţa a fost primul stat european care a luat măsuri împotriva portului tradiţional al femeilor musulmane. Această prevedere a fost introdusă încă din luna aprilie 2011, femeilor fiindu-le interzis să poarte, în public, niqab şi burka. Acestea pot fi amendate dacă sunt surprinse purtând ţinuta tradiţională.

Belgia a fost a doua ţară europeană care a promulgat această lege, iar Olanda, abia în 2015 a introdus o astfel de măsură restrictivă. Alte state care s-au alăturat acestui demers sunt: Italia, Elveţia, Egipt, Spania, Nigeria, Turcia, Republica Congo şi Ciad, informează The Telegraph.

Mai multe