Purtătorul de cuvânt al lui Putin s-a făcut de râs la o conferință. Cum a fost surprins

14 octombrie 2016 10:13   Internațional
Ultima actualizare:

Întâlnirile dintre liderii de state devin dintr-o dată foarte interesante și chiar amuzante atunci când un politician este surprins într-o ipostază compromițătoare. Pentru purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin (64 de ani), recenta vizită oficială a fost atât de captivantă încât a adormit în timpul conferinței.

Dimitri Peskov (48 de ani), purtătorul de cuvânt al liderului Federației Ruse, a tras un pui de somn în timpul unei întâlniri oficiale cu președintele Turciei, Recep Erdogan (62 de ani), informează The Mirror.

În cadrul conferinței s-a discutat despre o mai strânsă cooperare între cele două state, dar după semnarea unor acorduri, Dimitri Peskov a ales să facă puțină „economie de vedere”.

Colegul său, ministrul de Interne rus, Serghei Lavrov, a observat că Peskov a adormit, dar părea că se află într-un somn atât de profund încât a luat decizia să nu-l trezească.

Presa din Belarus și Ucraina au preluat imediat știrea care a apărut pe prima pagină a cotidianelor. În plus, Dimitri Peskov nu este surprins pentru prima dată când adoarme la o întâlnire oficială. Totuși, a ales să nu discute despre acest subiect.

Probabil nu conferința în sine i s-a părut plictisitoare – poate doar se simte ca acasă în Turcia. În presa turcă, purtătorul de cuvânt al lui Putin este bine cunoscut ca fiind un bun prieten al meleagurilor anatoliene. Chiar și fiica sa, Liza Peskova (18 ani), și-a petrecut această vară în Antalya alături de iubitul ei și de mamă și bunică.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe