Răsturnare de situație în cazul prințesei Dubaiului, care a fugit de șeicul Mohammed! Pentru ce se luptă Haya Al Hussein

19 iulie 2019 8:12   Internațional
Ultima actualizare:

Prințesa Dubaiului a șocat o lume întreagă, atunci când l-a părăsit pe soțul ei și a fugit cu 39 de milioane de dolari, dar și cu copiii săi, în Marea Britanie. Mohammed bin Rashid Al Maktoum (70 de ani) a dat-o în judecată pe Haya Bint Al Hussein (45 de ani), dar procesul nu ar avea legătură cu divorțul, ci cu bunăstarea moștenitărilor săi.

„Bătălia” iminentă dintre prințesa Dubaiului și șeicul Mohammed se va derula în sala de judecată, la Curtea Supremă din Marea Britanie. Cuplul a avut o reacție neașteptată, după mediatizarea scandalului. Cei doi au dat un comunicat de presă comun, în care au confirmat că va exista un proces, ce va avea loc pe 30 și 31 iulie. Însă, Haya Bint Al Hussein și șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum susțin că are legătură cu bunăstarea copiiilor lor și că nu implică divorțul și averea.

„Aceste proceduri legale sunt legate strict de bunăstarea celor doi copii și nu au legătură cu căsnicia, divorțul și banii pe care îi împart cei doi. Procesul va stabili detalii despre viitorul copiilor”, se arată în comunicatul dat presei, potrivit The Guardian. Șeicul Sheikh Mohammed bin Rashid al-Maktoum este vicepreședintele și primul ministru al Emiratelor Arabe Unite, dar și conducătorul suprem al Dubaiului. Miliardarul este inițiatorul celebrelor curse de cai Gadolphin, iar luna trecută a primit un trofeu de la însăși Regina Marii Britanii, după ce unul dintre caii lui a câștigat la cursa regală. 

De ce ar fi fugit prințesa Dubaiului de lângă soțul ei

Haya este a șasea soție a conducătorului și primului ministru al Dubaiului. Ea este sora vitregă a Regelui Iordaniei, Abdullah al II-lea. S-a născut Iordania și școlită în Marea Britanie, la Londra. Haya Bint Al Hussein a urmat cursurile Univeristății Oxford și a reprezentat Iordania la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, la echitație. Prințesa Haya s-a căsătorit cu șeicul Mohammed bin Rashid în 2004. Prințesa Haya are doi copii cu șeicul Mohammed bin Rashid, Sheikha Al Jalilla și Sheikh Zayed. Aceasta explica în anii trecuți că cei mici „adoră deșertul” și că „îl iubesc foarte tare pe tatăl lor”. Jurnaliștii de la Emirates Woman au spus despre prințesa Dubaiului că „îi sclipeau ochii atunci când vorbea de soțul și de copii ei”.

Cu toate acestea, în prezent, prințesa Haya încearcă să obțină azil politic în Marea Britanie, acolo unde a fugit de frica soțului, susțin mai multe surse apropiate de cuplu. „Evadarea” ei a declanșat o criză diplomatică.

Prințesa Haya ar fi aflat detalii șocante despre întoarcerea misterioasă a uneia dintre fiicele șeicului, Latifa. Tânăra fugise din Dubai cu ajutorul unui francez, dar a fost interceptată de mai mulți bărbați înarmați pe o coastă din India și obligată să se întoarca acasă. La acea vreme, prințesa Haya, dar și fostul președinte irlandez Mary Robinson, au apărat reputația Dubaiului în acest caz. Autoritățile au declarat că fugara Sheikha Latifa putea fi exploatată în străinătate și că acum este „în siguranță în Dubai”. Mai mulți activiști pentru drepturile omului susțin că șeicul Mohammed a răpit-o pe fiica lui și că o ține sechestrată. Acum, prințesa Haya ar fi aflat adevărul despre acest caz, ceea ce a făcut-o să-i fie frică de soțul ei. Există însă și alte numeroase teorii. Una dintre ele ste faptul că Prințesa Dubaiului și-ar fi înșelat soțul șeic, iar bodyguardul ei englez ar fi cauza fugii în Londra. Niciunul dintre acest zvonuri nu au fost confirmate în mod direct de Haya sau de șeicul Mohammed.

Citește și

Cine e de fapt prințesa Dubaiului, care a pus pe jar două continente! A fost școlită la Oxford și a participat la Jocurile Olimpice

Prințesa Dubaiului a fugit de soțul șeic de teamă că va fi ucisă? Ce riscă Marea Britanie dacă o va proteja

Mai multe