Referendum Italia: 58% dintre alegători au votat împotriva reformelor premierului

4 decembrie 2016 13:26   Internațional
Ultima actualizare:

Aproximativ 50,7 milioane de alegători italieni au fost chemaţi duminică la urne pentru a-şi exprima opinia cu privire la reformele constituţionale propuse de actuala guvernare, într-un referendum extrem de controversat, care a divizat în ultimele luni scena politică din această ţară. Referendumul ar putea să genereze un nou şoc la nivelul blocului comunitar după Brexit, având în vedere poziţia fragilă a premierului Matteo Renzi, informează DPA şi ANSA.

Agenda de reforme constituţionale propuse de actuala guvernare este una complexă şi plină de detalii. Însă, acestea au ca scop îndepărtarea legislativului italian de un sistem bicameral perfect, în care puterea senatorilor şi a deputaţilor este aproximativ egală. Premierul Matteo Renzi a argumentat că o asemenea schimbare este necesară pentru a putea să-şi ducă la capăt planul de relansare a economiei italiene.

UPDATE: Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat că va demisiona, așa cum promisese că va face dacă italienii vor alege nemodificarea Constituției. „Am pierdut şi o spun tare şi răspicat, chiar dacă am un nod în gât, căci nu suntem roboţi. Voi merge la palatul prezidenţial şi îi voi prezenta demisia mea preşedintelui”, a declarat Matteo Renzi, conform Digi 24. Demisia guvernului ar putea marca acum o perioadă de instabilitate politică și economică pentru Italia. Acest lucru ar putea aduce mai aproape de putere partide populiste și eurosceptice, aflate în prezent în opoziție.

UPDATE: După închiderea urnelor și numărarea voturilor, la ora locală 23.00 (ora 12.00 am pentru România), între 54 și 58% dintre votanți au optat pentru nemodificarea Constituției, informează Știri pe surse. A fost înregistrată o prezență la vot de 68,94%. Se consideră că acest referendum a fost îndreptat mai degrabă împotriva premierului italian, Matteo Renzi, care a declarat că va demisiona dacă italienii se pronunță împotriva reformelor sale constituționale.

Propunerile sunt extrem de controversate, iar dezbaterile aprinse au divizat în ultimele luni scena politică italiană. Aceste propuneri vor amenda o constituţie redactată în 1947, la scurt timp după căderea regimului fascist al lui Benito Mussolini.

Între timp, o parte din alegătorii italieni se tem că schimbările constituţionale vor concentra mai multă putere politică în mâinile executivului, iar oponenţii politici nu s-au sfiit să-l numească autoritar sau dictator pe Matteo Renzi.

În luna aprilie, actualul executiv nu a reuşit să obţină majoritatea parlamentară de două treimi, necesară pentru ca agenda reformelor constituţionale să fie implementată fără plebiscit. De asemenea, sondajele de opinie sugerează că premierul întâmpină mari dificultăţi în încercarea de a-i convinge pe italieni să voteze pentru reformele propuse, care ar reduce drastic numărul senatorilor şi ar da mai multă putere guvernatorilor locali.

Ultimele sondaje publicate în urmă cu două săptămâni indicau un avans de şapte puncte procentuale pentru tabăra ”NU”. Între timp, casele de pariuri indică de asemenea o victorie pentru cei care se declară împotriva reformelor constituţionale propuse de Matteo Renzi.

Premierul Renzi îşi pune speranţele în cei patru milioane de alegători italieni din diasporă, care vor putea să voteze prin corespondenţă. Însă, opozanţii politici au ameninţat că vor lansa o campanie pentru anularea voturilor prin corespondenţă, dacă acestea schimbă balanţa în favoarea taberei ”DA”. 

Premierul Matteo Renzi a promis că se va retrage de la conducerea executivului dacă alegătorii italieni resping reformele constituţionale. În acest sens, plebiscitul reprezintă un vot de încredere pentru actuala guvernare, care a eşuat până în acest moment în încercarea de relansare a economiei italiene.

Riscurile acestui referendum sunt ridicate, întrucât respingerea reformelor constituţionale ar putea să genereze un blocaj politic şi să aducă formaţiunile populiste şi eurosceptice mai aproape de putere.

”Este începutul unei săptămâni decisive pentru viitorul Italiei. În şase zile vom descoperi dacă putem în sfârşit să avem un viitor mai puternic şi mai simplu. Lupta este deschisă şi avem în continuare mulţi alegători indecişi”, a declarat luni premierul Renzi.

Eşecul referendumului italian ar putea să fie interpretat drept un nou protest al electoratului occidental împotriva sistemului politic tradiţional, după votul pentru Brexit şi victoria lui Donald Trump.

Mai multe