Regina Danemarcei a fost vacinată împotriva Covid-19
Regina Margrethe II a Danemarcei, în vârstă de 80 de ani, a fost vaccinată, vineri, împotriva coronavirusului.
“Majestatea Sa Regina a fost vaccinată astăzi împotriva Covid-19. Regina va primi a doua doză de vaccin în aproximativ trei săptămâni”, se arată pe site-ul oficial al casei regale daneze.
Suverana a împlinit 80 de ani în 2020, astfel că se încadrează în categoriile vizate în primele etape ale campaniei de vaccinare din Danemarca. Autorităţile de la Copenhaga au prevăzut pentru o primă etapă vaccinarea celor care trăiesc în azilurile de bătrâni, iar apoi a danezilor cu vârsta de peste 65 de ani şi a celor care muncesc în domeniile expuse cel mai mult.
De la startul campaniei, la 27 decembrie, au fost vaccinaţi aproape 30.000 de danezi.