Regina Elisabeta a II-a, Crăciun atipic. Ce decizie a luat pentru prima dată în 30 de ani
Pentru prima oară în 30 de ani, Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, va avea parte de un altfel de Crăciun. Nu-și va petrece Crăciunul, ca de obicei, la Sandringham.
Pentru prima oară în 30 de ani, Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a (94 de ani), va avea parte de un altfel de Crăciun. Ea nu-și va mai petrece Crăciunul împreună cu soțul, prințul Philip (99 de ani), și ceilalți membri ai familiei, la Sandringham, cum s-a întâmplat în fiecare an. Din cauza pandemiei de COVID-19, premierul Boris Johnson a anunțat că reuniunile în familie vor fi premise între 23 și 27 decembrie. Dar familia regală britanică tot nu mai merge la Sandringham, în Norfolk, cum făcea de obicei.
Regina în stare de şoc pentru că Meghan Markle şi prinţul Harry renunţă la rolurile din familia regală
Cadoul reginei Elisabeta pentru angajați: o budincă de 6 lire și o felicitare
Unde va petrece în acest an Crăciunul
Potrivit tradiției, Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a și membrii familiei regale britanice își făceau sărbătorile la Sandringham. În data de 24 decembrie, schimbau cadouri, în ziua de 25 decembrie mergeau la slujba religioasă la Biseria Sfânta Maria Magdalena. Apoi luau tradiționala masă de Crăciun. În acest an, regina și prințul Philip vor petrece Crăciunul în liniște la Windsor. Se vor întâlni, poate, cu câțiva membri ai familiei, dar va fi totuși un Crăciun solitar. Nu se știe dacă prințul William și Kate Middleton vor participa la festivități, fiindcă riscul de contaminare este încă mare. Pentru prima oară în 30 de ani, Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, va avea parte de un altfel de Crăciun.