Regina Elisabeta a II-a, imagini inedite de Paște. Apariție "verde" alături de Prințul Charles
Regina Elisabeta și Prințul Charles apar în fotografii rare, într-o plimbare în grădinile casei Frogmore, Windsor. Suverana Marii Britanii, vaccinată cu a doua doză de vaccin COVID-19, nu mai e obligată să poarte mască în public
Instantaneele au fost publicate pe conturile de socializare ale Familiei Regale pentru a marca weekendul Paștelui Catolic. Imaginile au fost realizate pe 23 martie și au fost date publicității sâmbătă. Regina Elisabeta a II-a a purtat un palton verde închis, eșarfă pe cap și mănuși.
Primul eveniment după o absență de 5 luni
Regina Elisabeta a II-a a făcut şi cea de-a doua doză de vaccin şi nu mai e obligată să poarte mască în public. În vârstă de 94 de ani, ea a participat miercuri, 31 martie, la primul eveniment public după o absenţă de cinci luni şi nu a purtat mască de protecţie conform legislaţiei. Regina a părăsit Castelul Windsor pentru a sărbători centenarul Forţelor Aeriene Regale Australiene. Ceremonia a avut loc în Runnymede, Surrey, şi Regina le-a transmis celor prezenţi: ”E o zi foarte frumoasă şi sunt încântată că mă aflu aici”. Regina a purtat la eveniment un costum de culoare verde, creat de Angela Kelly. Ultima apariţie în public a Reginei a fost în octombrie, alături de Prinţul William, în Porton Down, Wiltshire.
Citește și:
Bunicuța cu basma e chiar Regina Elisabeta a II-a! A ieșit la o plimbare călare, la 94 de ani