Regina Marii Britanii, la un pas de a fi împușcată! Motivul e uluitor
Un fost membru al Gărzii Regale a declarat că a fost la un pas de a o împușca pe Regină după ce Majestatea Sa a ieșit într-o noapte la plimbare fără să anunțe, deoarece nu putea dormi.
Ofițerul, a cărui identitate este păstrată anonimă, a mărturisit că a văzut în întuneric o siluetă pe la ora 3.00 dimineața, după cum precizează Standard.co.uk, care citează din The Times.
A crezut că a dat peste un intrus în curtea palatului, așa că a strigat: „Cine-i acolo?”. Spre surprinderea lui, era chiar Regina Elisabeta. „Fir-ar să fie, Majestatea Voastră, aproape că v-am împușcat”.
Regina, căreia îi place să se mai plimbe prin curtea Palatului Regal atunci când nu poate să doarmă, i-ar fi răspuns gărzii sale: „Este în regulă. Data viitoare o să sun din clopoțel ca să nu trebuiască să mă împuști.”
Șocanta știre vine la puțin timp după o perioadă în care Regina s-a confrnutat cu o răceală foarte severă, care a făcut-o să lipsească de la ceremoniile oficiale de Crăciun și de Anul Nou.