Revoltător! A murit după ce a fost călcată de patru mașini. Niciun șofer nu a oprit
Sfârşit cumplit pentru o tânără din Marea Britanie. Femeia a murit după ce a fost călcată de un camion chiar pe trecerea de pietoni. După primul camion, alte trei vehicule au trecut peste ea. Niciunul dintre şoferi nu a oprit, iar poliţiştii încearcă acum să dea de urma lor.
Tragedia s-a petrecut luni, în Tulse Hill, un district din Londra. Femeia, despre care se crede că ar avea între 20 şi 30 de ani, nu a fost încă identificată, iar oamenii legii caută acum eventuale rude.
Ea a fost lovită de un camion pe o trecere de pietoni, luni dimineață. La scurt timp, au trecut peste ea un alt camion şi două maşini. Şocant este faptul că niciunul dintre şoferi nu a oprit, scrie The Independent.
Poliția a lansat un apel către cei care au fost martori şi pot oferi indicii despre femeie, modul în care s-a petrecut accidentul sau detalii despre maşinile care au trecut peste victimă.
De asemenea, cei patru șoferi sunt îndemnați să se prezinte la secția de poliție.