Ridică haltere, deși e gravidă cu gemeni FOTO
De obicei, în timpul sarcinii, femeile aleg să facă în sala de sport exerciții simple - cardio, eventual întinderi (numite de profesioniști stretching). Această viitoare mămică a ales, însă, un antrenament de două ori mai greu. Trage de fiare la sală, ca nebuna! A îngrăzit planeta!
Sophie Guidolin, în vârstă de 26 de ani, model născut în Australia, a făcut fitness încă din copilărie. Acum, operează un site web de fitness. Ca să promoveze în ochii celorlalţi mâncarea eco, sănătatea şi starea de bine, viitoare mămică mănâncă sănătos și duce un stil de viață exemplar.
Ea i-a mărturisit pentru HuffPost UK Parents că ea a început antrenamentul după ce a luat în greutate 30 de kg şi anume după primele două sarcini. „Primele mele două sarcini au condus la diabet gestaţional, moment care mi-a dovedit că nu sunt suficient de puternică şi care m-a determinat să fac o schimbare în bine”, a spus Guidolin.
Ea a adăugat: „Nu mi-am dorit să retrăiesc experienţa şi de data aceasta. Am făcut sport în mod regulat, pentru a ajunge la greutatea dorită, înainte de a rămâne din nou însărcinată. Mai mult, medicul meu şi obstetricianul mi-au sugerat să continui asta pe parcursul sarcinii”.
Femeia nu crede că face ceva ieșit din comun, atâta timp cât se simte bine: „Eu cu siguranță nu mă forţez. Cred în ascultarea corpului, iar dacă simt nevoia să mă odihnesc pentru o zi, o voi face. Atât doctorul meu, cât și obstetricianul sunt fericiţi şi, pe lângă asta, mă las mereu ghidată de soțul meu, Nathan (un antrenor bine pregătit, cu pretenţii, n.r.). Acest lucru mă ajută foarte mult”.
Sophie a spus că succesul constă în îmbinarea dietei cu exercițiile fizice: „Cei mai mulţi oameni sunt încântați de faptul că le-am împărtăşit experienţa mea despre cum poți fi în formă și în timpul sarcinii și care sunt beneficiile unei diete cu alimente integrale şi ale sportului practicat cu regularitate”, a adăugat ea.
„Cu toate acestea, există comentarii negative, care cred că sunt făcute din frică sau sunt mituri ale nevestelor superstiţioase, poveşti cum că femeile nu trebuie să facă nici un exercițiu în timp ce sunt gravide - chiar și atunci când profesioniştii din domeniul medical insistă ca ele să rămână active”, a completat Sophie Guidolin.
„Există multe poveşti despre practicarea sportului în timpul sarcinii. Asta mă scoate din minți! Mă bucur că am ocazia să vorbesc pe îndelete despre beneficiile pe care o viață activă, dinamică le are atât pentru mamă, cât și pentru copil. Am mai multă energie, creșterea în greutate a fost de numai 7,5 kg până la 26 săptămâni cu gemenii şi sunt mult mai fericită”, a mai spus ea.
„Sunt sigură că fac ceea ce este bine pentru sănătatea copiilor. Nu vă lăsați intimidate”, le-a sfatuit ea pe femeile gravide care sunt tentate să facă sport în timpul sarcinii. „Odată ce veţi învăţa tehnicile corecte, totul vi se va părea mult mai simplu şi veţi rămâne surprinse de felul în care sportul vă modelează fizicul și vă tonifică muschii”.
„Perioada premergătoare sarcinii sau cea de dinaintea conceperii unui copil sunt cele mai bune momente pentru a începe antrenamentul cu haltere. Este recomandat ca o femeie gravidă să nu înceapă un nou program de training sau o altă metodă în timpul sarcinii, ci numai să continue ceva cu care este obişnuită de dinainte de sarcină”, a mai spus Sophie Guidolin. Cu toate acestea, femeia nu evită controlul medical, ci merge frecvent la ginecolog. „Nu va fi ușor să nasc gemeni, dar sper să nasc natural. Totuși, dacă va fi nevoie de cezariană, voi fi în formă, datorită sportului, și mă voi recupera mult mai repede după operație”, a conchis ea.