Român arestat în Marea Britanie pentru că şi-a violat nevasta minoră
Un român de etnie romă, de 25 de ani, a fost închis pentru şase ani fiindcă şi-ar fi violat soţia minoră, de numai 12 ani, după ce s-au mutat în Essex.
Bărbatul s-a însurat ilegal cu fata în România. Apoi s-au mutat în Marea Britanie, s-au stabilit în Essex, dar relaţia lor a fost descoperită de poliţie. Tânărul rom a fost închis după ce a recunoscut că a făcut sex cu un copil cu vârsta sub 13 ani. Numele acestuia nu a fost dat publicităţii din motive legale. Bărbatul spune că vrea să reia relaţia cu fata după ce se va întoarce din puşcărie. Ea s-a întors în România şi mai are câteva săptămâni până naşte. Avocatul bărbatului spune că e o practică larg răspândită şi o tradiţie la romi să se însoare cu minore. “Daily Mail” notează însă că, în România, vârsta minimă pentru sex consensual este de 16 ani, ca şi în Marea Britanie.