România, obligată de UE să primească peste 6.000 de refugiați

22 septembrie 2015 23:10   Internațional
Ultima actualizare:

Se complică lucrurile pentru România, în privința refugiaților. Marţi, premierul croat Zoran Milanovici a cerut Serbiei să reînceapă transporturile de imigranți către Ungaria, dar să le îndrepte și către România.

Astfel, va ușura povara țării sale, care este sufocată de afluxul a peste 35.000 de refugiați, în doar șase zile. Trebuie spus că, din 16 septembrie, Serbia n-a mai transportat refugiați către Ungaria, după ce aceasta a înălțat un gard din sârmă ghimpată pe frontiera care desparte cele două țări. Pe de altă parte, tot marţi, miniştrii de Interne ai statelor UE au aprobat sistemul propus de Comisia Europeană privind distribuirea a încă 120.000 de refugiaţi. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii. Voturile lor nu au fost, însă, suficiente, după ce Polonia a renunțat la obiecții, relatează EUObserver, citat de Mediafax. Asta înseamnă că România va fi obligată să primească peste 6.000 de refugiați. Un sondaj realizat de INSCOP arată că 56,2% dintre români nu sunt de acord ca țara noastră să primească refugiați. Barometrul a fost realizat la comanda „Adevărul”, în perioada 10-15 septembrie.

Mai multe