Românul condamnat la moarte mai are o şansă. Iată cine l-ar putea salva

21 octombrie 2013 13:28   Internațional
Ultima actualizare:

Ionuţ Gologan, tânărul de 21 de ani condamnat la moarte prin spânzurare, este într-o situaţie critică în Malaezia, dar mai are o şansă de scăpare.

Deşi statistica privind condamnările la moarte pentru traficanţii de droguri nu îi este favorabilă, românul ar putea scăpa printr-o minune de executare. Dacă judecătorii vor da verdictul decisiv, românul poate fi graţiat de Sharafuddin Idris Shah, sultanul de Selangor şi preşedintele consiliului care acordă graţieri în Malaezia.

Sharafuddin Idris Shah ocupă funcţia din 2001 şi se bucură de o influenţă covârşitoare în mediul administrativ şi politic din Malaezia, dar relaţiile sale se extind şi în spaţiul european. A studiat în Marea Britanie şi în Australia şi a fost însurat de două ori. Înainte să devină sultan, Sharafuddin era un împătimit al yachtingului, realizând chiar înconjurul lumii cu vasul lui, SY Jugra.

A râs la judecată şi la verdict

Transformarea tânărului pe care toată lumea în cunoştea drept un copil respectuos a fost şi mai vizibilă la procesul din Malaezia, unde judecătorul Datuk Akhtar Tahir a declarat că apărarea nu a reuşit să ofere argumente rezonabile în faţa acuzării.

Ionuţ Gologan a ascultat verdictul cu calm şi cu un zâmbet încremenit pe faţă, iar în vreme ce era adus la audieri a râs tot timpul ofensator către autorităţile din Malaezia. Citeşte aici ultima dorinţă a lui Ionuţ

Mai multe