Românul fără mâini s-a însurat
A impresionat o lume-ntreagă cu talentul său! George Dennehy, un român născut fără braţe şi adoptat de o familie de americani, şi-a găsit jumătatea şi s-a căsătorit luna trecută. După ce a învăţat să cânte la chitară şi pian cu picioarele, tânărul de 19 ani susţine concerte în toată lumea.
Soarta vitregă nu l-a oprit pe George, românul născut fără mâini şi abandonat într-un orfelinat, să-şi urmeze visul. Tânărul artist de 19 ani, care locuieşte în orăşelul american Asland, ne-a dat o lecţie de viaţă, după ce a învăţat să cânte la chitară cu picioarele. Acum, George Dennehy se află în culmea fericirii.
Au cântat împreună la chitară
El s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, Stephanie, la 5 octombrie, în Mechanicsville, Virginia. La nici 20 de ani, cei doi şi-au jurat credinţă veşnică, după aproape un an de relaţie, în prezenţa celor dragi, care nu-şi mai puteau stăpâni lacrimile. Cel mai emoţionat moment al ceremoniei a fost acela în care tânărul chitarist şi mireasa lui au făcut schimb de verighete.
S-au îmbrăţişat toată noaptea
Handicapul său nu l-a împiedicat să-i pună lui Stephanie inelul pe deget, folosindu-se de piciorul drept. Întrucât George s-a născut fără braţe, tânăra lui mireasă a pus inelul pe un lănţişor, pe care i l-a agăţat apoi de gâtul lui George. Însurăţeii au avut parte de o nuntă ca-n poveşti, au dansat întreaga noapte, au tăiat tortul împreună şi s-au plimbat cu limuzina.
A tăiat tortul cu piciorul
A şocat o lume întreagă
În 2012, Click! vă prezenta povestea cutremurătoare a tânărului născut fără braţe într-o familie săracă dintr-un oraş de lângă Timişoara. Abandonat într-un orfelinat din cauza handicapului său, o familie de americani cu suflet mare l-a adoptat pe George şi i-a oferit o viaţă nouă. A învăţat să cânte la pian, chitară şi violoncel cu picioarele, iar acum susţine concerte în întreaga lume.