Rusia și China construiesc roboți ucigași în serie. SUA, sub presiune

17 decembrie 2015 9:21   Internațional
Ultima actualizare:

Rusia și China construiesc arme autonome, descrise drept roboți ucigași. Acest lucru pune presiune mare pe Pentagon, potrivit secretarului american din cadrul Ministerului Apărării, Robert Work. El a mai declarat că rușii și chinezii au investit masiv în arme robotizate, așa cum se aratră într-un raport al Defense One.

„Știm despre China că deja investește masiv în robotică și autonomie, iar șeful Statului Major al Rusiei (generalul Valeri Gherasimov n.r) este pregătit să meargă la război pe un câmp de luptă robotizat”, a spus Robert Work, în cadrul unui forum pe tema securității, potrivit Business Insider.

Potrivit lui Robert Work, Valeri Gherasimov a declarat că „În viitorul apropiat, este foarte posibil să completăm o unitate robotizată, creată în așa fel încât să conducă operațiuni militare în mod independent”. De asemenea, Work crede că Statele Unite ale Americii sunt nevoite să stăpânească domeniul inteligenției artificiale, pentru a putea să le facă față Rusiei și Chinei.  Îngrijorările au crescut după ce s-au făcut noi descoperiri cu privire la construcția de roboți ucigași. Anul acesta, peste 1.000 de cercetători în domeniul inteligenței artificiale au semnat o scrisoare deschisă pentru interzicerea armelor autonome, printre care nume mari precum Stephen Hawking și șeful Tesla Elon Musk.

Mai multe