S-a chinuit 12 ani să fie Madonna FOTO
Eforturi îngrozitoare, în zadar! Adam Guerra s-a supus la 18 operaţii estetice timp de 12 ani ca să arate ca Madonna (56 de ani). După ce a cheltuit la greu pentru transformări, iubitului său nu-i place să arate ca vedeta!
Povestea lui Adam Guerra, un tânăr de 27 de ani din Los Angeles, California, este de “Cascadorii râsului”. Timp de 12 ani s-a supus la dureri îngrozitoare, făcând tratamente de schimbare de sex, ca să-i crească sâni, şi şi-a operat nasul, buzele, ochii, pleoapele, sprâncenele, pomeţii, chiar şi trupul.
Aproape întregul său corp a fost modificat de bisturiul chirurgilor esteticieni în cursul celor 18 operaţii pe care le-a suferit, pentru care a plătit suma de 175.000 de dolari (circa 687.000 de lei). Nenorocirea face că acum, când s-a dotat şi cu peruci cât mai apropiate de părul vedetei, tot felul de farduri femeieşti şi lentile de contact pentru a-şi face ochii albaştri, precum diva, şi-a dat seama că eforturile uriaşe nu-i folosesc la nimic. Cel de care s-a îndrăgostit, un bărbat numit Michael, i-a dat un ultimatum: “Fă ceva să nu mai arăţi ca Madonna. Nu pot să iubesc pe cineva care seamănă cu o femeie de 56 de ani. Îmi doresc un băiat tânăr”. Disperat să nu fie părăsit de Michael, Adam s-a hotărât să renunţe a mai arăta precum celebra cântăreaţă.
“Chiar nu înţeleg obsesia asta de a te transforma în Madonna. După atâtea operaţii nici măcar nu semeni cu adevărat cu ea. Unde o să ajungi? Nebunia asta te poate costa viaţa”, i-a spus iubitul, supărat.
“M-am îndrăgostit de Madonna când aveam 15 ani. Simţeam că îmi vorbeşte. Apoi, după ce am început să mă transform în ea, mă simţeam mai respectat”, a explicat Adam, necăjit că trebuie să renunţe la obsesia sa. Nici mama lui, Annette Guerra, nu poate să suporte obsesia fiului de a se transforma într-o femeie.
Click! spune
Dependenţa de chirurgia estetică este o tulburare psihică numită dismorfofobie. Persoanele care suferă de această boală relativ nouă sunt veşnic nemulţumite de modul cum arată. Ele sunt au obseesia de a-şi schimba înfăţişarea cu ajutorul operaţiilor estetice, uneori având ca modele persoane celebre.