S-au găsit 8 supraviețuitori ai avalanșei din Italia! 2 dintre ei sunt românca și un copil

20 ianuarie 2017 13:37   Internațional
Ultima actualizare:

În noaptea de 18 spre 19 ianuarie, hotelul Rigopiano, din sătucul italian Farindola, a fost lovit de o avalanșă devastatoare care a acoperit clădirea de patru etaje aproape în întregime de zăpadă. Echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori, iar azi, acestea au găsit opt persoane în viață.

În momentul producerii avalanșei, în hotel se aflau atât personalul, cât și mai mulți turiști. Cu toții au rămas blocați în clădire în momentul în care a fost impresurată din toate părțile de imensa masă de zăpadă și gheață.

UPDATE: Salvatorii au reușit să scoată la suprafață încă două persoane: românca și posibil, unul dintre copiii acesteia, informează Digi 24.

Potrivit BBC, salvatorii au reușit până acum să scoată la suprafață șase supraviețuitori. Hotelul se află la poalele Muntelui Gran Sasso, la 135 de kilometri de Roma și foarte aproape de regiunea centrală a Italiei unde s-au produs săptămâna aceasta mai multe cutremure puternice. Seismul a fost cel mai probabil cauza dislocării zăpezii de pe versanți, după o perioadă în care în Italia a și nins masiv.

Mai multe