S-au întrecut în scuipat căcăreaza
Nu e nici o glumă! Numeroşi locuitori din Irlanda de Nord s-au întrecut recent într-o competiţie cu totul neobişnuită. În orăşelul Irvinestown a avut loc primul concurs de aruncat căcăreze cu gura din lume.
Cu prilejul The Lake Festival din Irvinestown, comitatul Fermanagh, s-a dat startul la competiţia cea mai nebunească din lume. Este vorba de primul concurs de scuipat căcăreze de oaie. Cei 2.081 de locuitori şi vizitatori de pe tot globul s-au înghesuit să vadă o întrecere cum nu s-a mai văzut vreodată.
Organizatorii au colectat dejecţiile proaspete pe care concurenţii au trebuit să le pună în gură şi să le scuipe cu toată puterea. Regulamentul a fost foarte simplu. Cel care avea să arunce cel mai departe căcărezele avea să fie declarat câştigător. Învingător s-a dovedit Liam Leonard, de 70 de ani. El a reuşit să arunce căcărezele cu gura la 5, 56 m, performanţă care a fost deja omologată ca record mondial. În ciuda vârstei înaintate, el i-a ruşinat pe numeroşi tineri care nu au fost în stare să îl depăşească.
Pensionarul s-a bucurat la nebunie de victorie, deşi nu a încasat decât 100 de lire sterline (circa 635 de lei), ca premiu. Unii concurenţi nu s-au sfiit să aştepte la fundul oilor pentru a colecta excrementele direct de la sursă. Preferau să facă asta ca distracţie şi să se asigure că acestea nu se contaminează în contact cu solul! Nimeni nu a strâmbat din nas şi nu s-a plâns de gustul dezagreabil al căcărezelor.