Șase copii, aruncați pe geam de părinții lor, pentru a fi salvați de incendiul care le-a cuprins apartamentul
Locuitorii unui cartier din Istanbul au salvat șase copii care au fost aruncați de la geam de mama lor, pentru a-i salva de la incendiul care le-a cuprins apartamentul. Copiii au fost prinși cu păturile întinse de persoanele aflate la sol, scrie Duvar.
Locuitorii din cartierul Bayrampașa din Istanbul s-au grăbit să salveze copii dintr-o clădire de apartamente din 24 februarie la etajul al treilea, în timp ce adulții îi aruncau pe pături, vecinii se întindeau sub copii.
„Am auzit țipete în timp ce lucram. Am văzut copiii la fereastră. Am întins mai multe pături, iar aceștia au fost salvați„, a spus Yalcın Kocak, un vecin care a participat la mobilizare.
Cei șase copii și părinții lor au fost imediat spitalizați după ce apartamentul lor a luat foc din cauza unei probleme la sistemul de electricitate, potrivit alephnews.ro.
Shocking video shows the moment kids were rescued from burning building in Istanbul