Scandal la Vatican. Un înalt prelat recunoaște că e homosexual

4 octombrie 2015 10:36   Internațional
Ultima actualizare:

Dezvăluiri șoc! Un înalt prelat de la Vatican, de origine poloneză, a mărturisit sâmbătă (3 octombrie) că este homosexual. Acesta a pus pe jar Biserica Catolică, după cele declarate în presa italiană.

Krysztof Olaf Charamsa (43 de ani)  este responsabil la Vatican de protejarea dogmei catolice. În cadrul a două interviuri pe care le-a acordat separat publicaţiei italiene „Corriere Sera“ şi versiunii poloneze a „Newsweek“, părintele care lucrează pentru Congregaţia Vaticanului pentru Doctrina Credinţei a spus că vrea să conteste „paranoia“ Bisericii Catolice, în ajunul unui sinod important ce are ca temă familia.

„Ştiu că va trebui să renunţ la funcţie, care reprezintă întreaga mea viaţă. Ştiu că Biserica mă va vedea ca pe cineva care nu a ştiut cum să-şi facă datoria de a rămâne cast, care e pierdut şi care nici măcar nu este cu o femeie, ci cu un bărbat!“, a declarat preotul catolic pentru publicaţia italiană.

Charamsa a spus că decizia sa de a-şi dezvălui homosexualitatea a fost datorată îngrijorărilor sale cu privire la atitudinea Bisericii la adresa homosexualilor, pe care o descrie ca fiind „anapoda“. „E timpul ca Biserica să deschidă ochii şi să accepte credincioşii gay. Să înţeleagă că soluţiile pe care le propune și anume abstinenţa totală şi viaţa fără dragoste  sunt inumane“, a declarat preotul catolic.

Preotul a mai spus că scopul existenţei lui este să ajute Biserica Catolică. „Biserica trebuie să se trezească, să înceteze să mai persecute nevinovaţii!“, a conchis preotul, potrivit AFP.

Mai multe