Scandal rușinos la Casa Regală! Unchiul lui Kate Middleton a recunoscut că și-a lovit soția
O pată neagră pe imaginea Familiei Regale a Marii Britanii. Gary Goldsmith, unchiul ducesei de Cambridge, a recunoscut în fața magistraţilor că și-a lovit nevasta când se întorceau de la un eveniment caritabil.
Unchiul lui Kate Middleton și-a lovit soția, pe Julie-Ann Goldsmith, la 13 octombrie, în fața domiciliului lor din Londra, după ce s-a certat cu ea în taxiul care i-a adus acasă de la un eveniment.
Procuroarea a declarat că femeia a lovit prima, apoi bărbatul a ripostat. „Ei au ieșit din taxi și șoferul a spus că d-na Goldsmith și-a pălmuit soțul. Se pare că amândoi erau băuţi”, a declarat în fața audienței procuroarea Kate Shilton.
Lovită cu pumnul, femeia „a căzut pe spate” şi a rămas inconştientă preţ de 15 secunde, apoi şi-a revenit şi a început să plângă.
Gary Goldsmith a fost arestat şi acuzat de violenţă domestică. Bărbatul şi-a recunoscut faptele şi îşi va afla pedeapsa la 21 noiembrie. Judecătoarea Emma Arbuthon a exclus o pedeapsă cu închisoarea, însă a declarat că va găsi o cale de a o proteja pe femeie de soţul ei violent. Se pare că unchiul lui Kate Middleton ar avea ceva probleme cu alcoolul, iar Julie-Ann Goldsmith a cerut deja ordin de restricţie, scrie The Sun. Garry Goldsmith a fost eliberat pe cauţiune şi nu are voie să se apropie de locuinţa soţiei sale.