Scrisoarea emoționantă a unui om al străzii, mort la doar 22 de ani
Thomas Bebbington avea doar 22 de ani și trăia pe străzi. Cadavrul lui a fost găsit luna trecută de către autoritățile locale. O organizație caritabilă a făcut publica scrisoarea emoționantă a tânărului. Bărbatul a murit înecat în râul Severn, din Shrewsbury (Țara Galilor). Comunitatea a fost profund îndurerată după ce a aflat că Thomas a murit. Fusese dat dispărut de trei zile, iar oamenii sperau să îl găsească în viață.
Poliția a deschis o anchetă cu privire la circumstanțele suspecte în care a murit tânărul. Thomas Bebbington a avut o poveste de viață foarte tristă. A fost încercat de soartă, însă nu și-a pierdut niciodată speranța. Acesta a fost ajutat de către centrul caritabil Shrewsbury Ark și obișnuia să scrie pe site-ul organizației.
Scrisoarea emoționantă a tânărului a ajuns în presa britanică. Bărbatul a scris despre bunătatea voluntarilor de la Shrewsbury Ark și despre planurile mari de viitor pe care le avea, potrivit cotidianului Mirror.
"Cred că orice om merită o a doua șansă, sau o a treia, chiar și o a patra șansă. Vreau să fac bine și să-i ajut pe alții", a scris Thomas Bebbington.
Moartea tânărului i-a șocat pe voluntarii organizației caritabile. Managerul de la Shrewsbury Ark, Amy Parkes, a spus despre Thomas că: “Zâmbetul lui lumina orice încăpere. Avea o personalitate prietenoasă și un caracter jucăuș. Era unic și avea multă dragoste în sufletul său. Chiar dacă suntem îndurerați de moartea lui tragică, vrem să-i sărbătorim viața. O să ne amintim mereu e el”.
Pe Thomas Bebbington îl iubea toată comunitatea. Tânărul a mai spus în scrisoarea sa despre greutățile prin care a trecut ca om al străzii: "În urmă cu 14 luni am rămas fără casă. A trebuit să plec de unde stăteam, din cauza violenței și drogurilor. Nu vreau să fiu așa. (...) Am fost nevoit să plec. M-am simit devastat. Nu știam încotro s-o apuc. Am luat un tres spre Shrewsbury și am văzut semnul centrului (Shrewsbury Ark). Acolo am primit un ajutor neașteptat. Voluntarii îi ajută pe toți cei care suferă în sărăcie, pe toți cei care au tulburări mintale. Sunt foarte călduroși, îți dau mâncare și ceva de băut, chiar și în ziua de Crăciun. Doar câțiva oameni de acolo sunt plătiți, ceilalți o fac doar pentru a-i ajuta pe cei loviți de soartă”.