Şeful Google, divorţ de 30 miliarde de dolari
25 iunie 2015 22:18
Internațional
Ultima actualizare:
Cofondatorul Google Sergey Brin (41 de ani) a divorţat de soţie după 8 ani de mariaj.
El şi soţia sa, Anne Wojcicki (41 de ani), urmează să împartă o avere colosală de 30 miliarde de dolari şi custodia celor doi copii, un fiu de 6 ani şi o fiică de 4 ani.
Anne a intentat divorţ în iulie 2013, după ce şi-a prins soţul înşelând-o cu angajata sa, Amanda Rosenberg (29 de ani). Brin şi Wojcicki au semnat un acord prenupţial când s-au căsătorit, în 2007.
Pe baza acestuia, soţia înşelată va primi o sumă importantă. Însă deocamdată nu s-a dat publicităţii la cât se ridică aceasta.