Senatorul John McCain, bolnav de cancer cerebral, şi-a întrerupt tratamentul medicamentos
John McCain a fost diagnosticat, în urmă cu un, an cu o boală necruțătoare, care nu dispare nici în urma unui tratament medicamentos. Medicația împotriva cancerului cerebral care i-a fost descoperit senatorului a fost întreruptă la cererea acestuia, așa cum au anunțat membrii familiei sale prin intermediul unui comunicat.
Senatorul american John McCain, o figură reprezentativă a politicii de la Washington, a decis să-şi întrerupă tratamentul pentru cancerul cerebral de care suferă, conform informațiilor oferite de presa internațională. Familia lui a fost cea care a anunţat că senatorul în vârstă de 81 de ani a decis să nu mai fie tratat pentru cancerul la creier care i-a fost descoperit acum un an. Candidat al republicanilor la Casa Albă şi unul dintre contestatarii preşedintelui Donald Trump, McCain a primit încă din iulie anul trecut îngrijiri pentru glioblastom, o formă de cancer foarte agresivă şi care lasă şanse foarte mici de supravieţuire. „În anul care a trecut, John a depăşit aşteptările de supravieţuire“, a scris familia senatorului într-un comunicat prin care anunțau faptul că McCain a stopat tratamentul. „Înaintarea în vârstă face lucrurile tot mai dificile. Cu voinţa de care a dat mereu dovadă, a ales acum să întrerupă tratamentul medical“, se mai arată în comunicat. John McCain s-a născut la 29 august 1936 şi a fost prizonier de război în Vietnam. Acesta a fost ales senator prima oară în 1986, conform informațiilor oferite de Adevărul.John Sidney McCain III este un senator american din statul Arizona, care a reprezentat Partidul Republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite din noiembrie 2008. Acesta a absolvit Academia Navală din SUA, devenind astfel pilot pentru diverse tipuri de avioane. John urma tratamentul în statul Arizona, retrgându-se la reședința personală. Erou al războiului din Vietnam, McCain fost prizonier timp de cinci ani, fiind torturat în timpul captivităţii și având multiple inabilităţi fizice din această cauză. Acesta McCain s-a căsătorit cu Carol Shepp, un model din Philadelphia și a devenit tată vitreg pentru fiii acesteia pe care îi cheamă Douglas şi Andrew. McCain mai târziu a avut o fiică cu Carol numită Sidney.