Serbia cere test PCR negativ la intrarea în ţară pentru cetăţenii din România, începând de sâmbătă

15 august 2020 15:19   Internațional
Ultima actualizare:

Toţi cetăţenii care intră în Serbia din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord trebuie să aibă. începând de sâmbătă, un test PCR negativ făcut cu mai puţin de 48 de ore înainte. Comform MAE, copiii sub 12 ani nu trebuie să precinte un astfel de test, dacă părinţii prezintă teste valabile. De asemenea, măsură nu se aplică nici în cazul membrilor echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore şi nici al personalului diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi al personalului organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente.

Conform noilor prevederi, începând cu data de 15 august a.c., ora 00.00, accesul cetăţenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord este permis doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore, efectuat în laboratoare acreditate la nivel naţional, precizează MAE.

Sunt exceptate de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) următoarele categorii de persoane:

 - cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens;

 - membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore;

 - personalul feroviar al trenurilor cu destinaţie finală Republica Serbia;

 - personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe;

 - copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore;

 - personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi personalul organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente.

 Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile sârbe şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea sârbă, potrivit news.ro.

Decizia nu se aplică şi cetăţenilor sârbi care se întorc din aceste ţări, a declarat epidemiologul şef Daria Kisic Tepavcevic, conform novinite.com.

De asemenea, s-a luat decizia de ridicare a restricţiilor pentru cetăţenii care vin din Muntenegru, măsura urmând să intre în vigoare tot sâmbătă.

Mai multe