Şi-a dat întâlnire cu un bărbat de pe Facebook. Când au ajuns acasă...
O femeie din New Jersey, care a cunoscut un bărbat pe internet, a rămas fără maşină după prima întâlnire.
O bună perioadă de timp, Gennaro Aladena s-a chinuit din răsputeri să o convingă pe tânără să iasă la o întâlnire. Într-un final, femeia a acceptat, informează New York Daily News.
Cei doi au luat cina împreună şi părea că totul decurge perfect normal.
Femeia l-a invitat pe hoţ acasă
După câteva ore petrecute la un restaurant, femeia şi-a luat inima în dinţi şi l-a chemat pe Gennaro la ea acasă. În timp ce ea era cu gândul la o seară romantică, bărbatul urmărea cu totul altceva.
O dată intraţi în locuinţă, infractorul a început să caute prin bunurile de preţ din casă. N-a văzut mare lucru, aşa că s-a gândit că i-ar prinde bine dacă ar pleca. Dar nu cu mâna goală. Într-o clipită, a pus mâna pe cheile de la maşina naivei femei, o Toyota Solara, şi a şters-o.
Acum, Gennaro este căutat de toată poliţia din Philadelphia.