Şi-au jurat credinţă veşnică lângă vulcan
Iubirea nu are limite! Mii de cupluri din întreaga lume au transformat simplele fotografii de nuntă în adevărate opere de artă. Toţi fotografii specializaţi în astfel de evenimente îi provoacă pe îndrăgostiţi să ”tăvălească rochia de mireasă” în cele mai neobişnuite locuri. Aşa se face că Lauren şi Alexander Michaels au ajuns să se pozeze lângă râul de lavă al vulcanului Kilauea, din Hawaii.
Toţi mirii vor ca nunta lor să fie unică şi de neuitat. Aşa că fotografii specializaţi pentru astfel de evenimente au avut prilejul să muncească din greu pentru ”cadrul perfect”. Fotografa americană Jenna Lee, de 33 de ani, i-a convins pe Lauren şi Alexander Michaels să urce lângă gura vulcanului Kilauea din Hawaii, mergând pe jos 7,5 km. Nu a fost uşor, având în vedere că rochia de mireasă cântărea aproape 5 kilograme. Însă rezultatul final a făcut toţi banii, pentru că şedinţa foto a costat 3.500 de dolari. Cei doi s-au pozat desculţi şi şi-au jurat credinţă veşnică în cel mai periculos loc de pe planetă. Însă Lauren şi Michael nu sunt singurii care au făcut imposibilul pentru o poză.
Alţii au călătorit mii de kilometri pentru o poză: americanii Tim şi Kylie Healy s-au cocoţat pe un colţ de stâncă în Trolltunga, Norvegia. Fotografia a fost apreciată de întreaga planetă.
Sara de 26 de ani şi Joseph Stewart, de 28 de ani, s-au vârât într-un balon cu aer cald pentru o poză de efect, realizată în Georgia, SUA. Un cuplu romantic de ecologişti a ales să îşi facă poza de nuntă în adâncurile oceanului lângă Playa Del Carmen, în Mexic.