Și distracție, și siguranță! Iată cum ne primesc spaniolii în vacanță!
În România, „dictatura” COVID pare să apună. Avem mai puțin de 50 de cazuri noi pe zi, oameni cu mască pe stradă nu mai vedem de o lună și jumătate, iar de la 1 iulie eliminăm o nouă rundă de restricții. „Gata, am scăpat! Vara aceasta, ne putem gândi, relaxați, la vacanță”, ne-am spus, în timp ce ne pregăteam bagajele, cu destinația Tenerife. Acolo, spaniolii ne-au readus aminte că pandemia încă nu a trecut, dar ne-au arătat că putem avea parte de distracție și cu masca pe față.
În sfârșit, primul zbor cu avionul de când a început pandemia! Chiar am inaugurat cursa charter București-Tenerife operată de Animawings și, după aproape 6 ore, am ajuns pe „insula eternei primăveri”.
24 de grade în termometre, palmieri, flori, plaje cu nisip negru și galben, munți vulcanici oriunde ai întoarce capul... o frumusețe exotică ce ne-a întipărit un mare zâmbet pe fețe. Îl puteam doar bănui, căci încă era acoperit de mască. De un an de zile și până weekendul trecut, în toată Spania, masca de protecție a fost obligatorie în toate spațiile închise și deschise, măsură pe care atât locuitorii, cât și turiștii au respectat-o cu maximă strictețe și în cele mai mici detalii.
Nimeni nu trișa, nimeni nu o ținea sub nas, chiar dacă străzile erau mai mult pustii. Asta deoarece insula a început să se redeschidă pentru turism abia din luna mai. „În primul val de pandemie totul a fost închis. Noi am redeschis hotelul în august 2020 și am funcționat până în ianuarie 2021. Am redeschis din nou acum, în iunie, cu toate măsurile de protecție. De exemplu, avem un grad de ocupare de maximum 60%, pentru a asigura distanțarea. Încercăm să facem toate activitățile afară, iar pentru activități la interior (spa, sală, miniclub) clienții trebuie să facă rezervare. La restaurant, mesele sunt mult mai depărtate, iar la intrare în zona de autoservire există un angajat cu sticluța de dezinfectant pentru mâini, având grijă ca toți cei care intră să îl folosească”, ne spune Angela, de la Hotel Fantasia.
Acum, în Tenerife este în extrasezon
În prezent, majoritatea hotelurilor din Tenerife au un grad de ocupare de 30% până la 70%. Acolo este, acum, extrasezon, și prețurile sunt mai mici, aflăm de la ghidul Christian Tour. „High season începe prin septembrie-octombrie și ține până în martie. Din aprilie și până în august aici e low season. Fiind temperatură tropicală toată perioada anului, mulți turiști vor să vină în Tenerife când la ei în țară e frig. Vara, aleg alte destinații”. Toate hotelurile au fost închise luni bune din cauza pandemiei, iar acum, în iunie, abia și-au redeschis porțile. La restaurant există fluxuri de intrare și de ieșire, dezinfectarea mâinilor este obligatorie înainte de a intra în zona bufetului, iar masca o poți da jos doar când ești așezat la masă.
La restaurantul hotelului GF Fañabé Costa Sur l-am găsit pe Marius (40 de ani), un român din Iași, care trăiește de 15 ani pe exotica insulă spaniolă. Este chelner, dar acum și-a depășit cu mult atribuțiile. Direcționează clienții spre mese, le atrage atenția dacă vreunul uită să-și pună masca în drum spre bufet, are grijă ca mesele să fie dezinfectate și paletele din zona de autoservire schimbate o dată la maximum 15 minute.
La intrarea în magazine sau la obiective turistice, dezinfectantul de la intrare nu este opțional. Ai uitat să-l folosești, ești întors din drum.
De mască poți scăpa doar pe plajă. La piscină, o poți da jos când ești așezat pe șezlong sau când înoți.
Pe străzi vezi mai multe patrule de polițiști decât de obicei. „La mascarilla, la mascarilla, señor!”, îți atrag atenția, dacă te văd cumva că trișezi și o ții sub nas. Prima dată iei avertisment. A doua oară, riști amendă de 100 de euro.
Oricum, turiștii, dar mai ales localnicii, respectă regulile cu sfințenie, nu de teamă, ci din convingere. Spania a trecut printr-o perioadă extrem de grea; peste 3,7 milioane de oameni s-au îmbolnăvit de COVID și peste 80.000 au murit. Cu toții sunt conștienți că pericolul nu a trecut.
De sâmbătă, masca nu mai e obligatorie în aer liber
De sâmbătă, 26 iunie, pentru prima dată după un an de restricții, masca de protecție nu mai e obligatorie în Spania. Însă mulți continuă să o poarte. „Dacă m-am simțit protejat în această vacanță? Cu siguranță! Am observat un grad de civilizație, un respect pentru cei din jur și o atenție cum rar mi-a fost dat să văd în alte părți. Concluzia este că poți să te distrezi foarte bine și în vremea coronavirusului”, recunoaște Marius Berca, reprezentant Christian Tour, cel care ne-a fost ghid și gazdă. „M-am simțit perfect aici, o săptămână. Tenerife este locul în care natura, cel mai mare atu al insulei, întâlnește distracția. În doar o oră poți ajunge de la nivelul mării la peste 3500 de metri altitudine și, mai apoi, să revii la malul oceanului pentru a petrece o seară la umbra palmierilor, pe acorduri latine ce nu-ți permit să stai jos. Iar toate acestea se desfășoară în deplină siguranță, cu respectarea, fără excepție, a tuturor măsurilor igienico-sanitare pe care pandemia le impune”, spune Oana Grozavu, blogger de călătorii la Visător prin lume.
Condiții de călătorie
Începând cu 21 iunie, românii care ajung în Spania pe cale aeriană NU mai trebuie să prezinte certificat de vaccinare, de recuperare sau test negativ PCR. Trebuie doar să completeze, anterior călătoriei, un formular privind starea de sănătate, prin intermediul aplicației Spain Travel Health. Pe baza acestuia, vor primi un cod QR care va fi scanat la graniță. Dacă te infectezi cu SARS-CoV-2 în vacanță, vei rămâne izolat timp de 10-14 zile în camera de hotel la care ești cazat. Costurile sunt acoperite de guvernul spaniol, la fel și biletul de avion pentru întoarcere, ne dă asigurări Charlota Ernandes, reprezentanta hotelului H10 Costa Adeja Palace.
Cât costă un sejur în Tenerife
Tenerife, insula primăverii veșnice. Sună exotic și chiar este. Prețurile, însă, sunt cât se poate de „românești”. La Christian Tour, un sejur de 7 nopți, cu bilet de avion inclus, pornește de la 583 de euro de persoană. Vacanța te poate costa peste 1.000 de euro în funcție de tipul și facilitățile hotelului, de mesele incluse pentru care optezi. De asemenea, nu uita că, odată ajuns la destinație, ar fi necesar să închiriezi o mașină pentru a putea vizita în voie frumusețile insulei. Prețurile sunt în jur de 35-38 de euro pe zi, dar primești discount dacă închiriezi mașina pe mai multe zile.
Noi ne mai relaxăm un pic, de la 1 iulie
De joi, 1 iulie, intră în vigoare noi măsuri de relaxare în România, anunță secretarul de stat Andrei Baciu, enumerând câteva dintre ele:
- Spațiile de cazare pot fi ocupate 100%, cu condiția ca turiștii să poarte mască de protecție în spațiile publice: lift, hol și coridoare;
- Barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri pot fi deschise până la ora 02:00, cu un grad de ocupare de 70%. Condiția: toți sunt vaccinați.
- La nunți, botezuri sau mese festive în spații deschise pot participa cel mult 150 de persoane la exterior și maximum 100 la interior; numărul de dublează dacă toate persoanele sunt vaccinate, testate sau trecute prin boală.
- La activități culturale și de divertisment în aer liber pot participa maximum 2.500 de oameni, dacă sunt vaccinați, testați sau fac dovada că au trecut prin boală.