Soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, depistată cu coronavirus
Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat că a fost diagnosticată cu noul coronavirus, dar că soțul ei și cei doi copii ai cuplului au fost testați negativ.
„Astăzi am primit un test pozitiv cu coronavirus. Vești neașteptate, ținând cont că atât eu, cât și familia mea respectăm toate regulile în continuare – măști, mănuși, contact minim”, a scris prima doamnă a Ucrainei pe Twitter.
Aceasta a explicat însă că se simte bine, nefiind spitalizată momentan, dar că se va izola de soțul ei și de copii. Potrivit serviciului de presă al Biroului președintelui, prima doamnă nu are în prezent simptome ale bolii. Totuși, pentru a nu răspândi virusul, Olena Zelenska se află la tratament ambulatoriu, izolată de alți membri ai familiei. Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și copiii au trecut și ei testul, rezultatele lor fiind negative. Ucraina a raportat până în prezent 29.753 de infecții cu coronavirus, 870 de persoane pierzându-și viața din cauza COVID-19.