Spania a redeschis o «uşiţă» spre viaţa normală. S-au repornit mai multe sectoare de activitate

13 aprilie 2020 19:44   Internațional
Ultima actualizare:

”Reconstrucţie economică şi socială”. Acestea au fost cuvintele care, traduse în limbajul obişnuit, au însemnat pentru Spania o gură de oxigen şi o reîntoarcere parţială la viaţa pe care o trăiam înainte de pandemia de Covid-19. Începând de luni, 13 aprilie, autorităţile spaniole au decis să permită repornirea mai multor sectoare de activitate. Măsurile de securitate sanitară rămân însă sporite.

Măşti împărţite la fiecare colţ de stradă, în fiecare staţie de metrou şi de gară. Oameni cu mănuşi, cu sticluţe de dezinfectant prin buzunare, militari care participă la ample şi frecvente acţiuni de igienizare a spaţiilor publice. De luni, 13 aprilie, după două săptămâni în care au fost active doar sectoarele sanitar, energetic şi alimentar, spaniolii au voie să se întoarcă la muncă. Nu toţi şi nu în orice condiţii.

Pot veni la serviciu cei care nu îndeplinesc criteriile de muncă la domiciliu, dar şi cei din industrie sau construcţii, domenii grav afectate de criza sanitară care a îngenuncheat ţara. Rămân însă închise activităţi neesenţiale cum ar fi barurile şi restaurantele, cu excepţia livrărilor la domiciliu, hotelurile, spaţiile de agrement, culturale şi centrele sportive, magazinele, cu excepţia celor alimentare. Şcolile rămân, de asemenea închise, iar cei care mai pot munci sunt cei care au grijă de vârstnici, minori sau persoane cu dizabilităţi, scrie hotnews.ro. Reluarea activităţii în anumite sectoare neesenţiale a fost comparată de premierul Pedro Sanchez drept o ieşire din hibernarea economică impusă în urmă cu două săptămâni şi a fost primită cu reticenţă. Premierul spaniol a fost criticat pentru graba relaxării restricţiilor, în condiţiile în care rata de îmbolnăvire şi deces din cauza coronavirusului rămâne ridicată. Sanchez susţine însă că alerta sanitară rămâne la cel mai înalt nivel, iar măsura intrată în vigoare de luni este însoţită de consolidarea măsurilor de protecţie. Astfel, 10 milioane de măşti vor fi distribuite angajaţilor care trebuie să folosească transportul public unde nu se poate păstra distanţa de 1-2 metri între persoane. 

De asemenea, angajaţilor care au simptome ale bolii sau au fost în contact cu o persoană infectată li se interzice revenirea la lucru. ”Reluarea activităţilor este pripită”, spun specialiştii care s-au împotrivit măsurii. În schimb, există şi voci pozitive: „Continuăm orbeşte. Restricţiile sunt eliminate fără a şti câţi oameni sunt afectaţi sau asimptomatici, ceea ce înseamnă că în orice moment ne putem confrunta cu un focar”, spune şi un reprezentant al confederaţiei sindicatelor medicale din Spania. ”Am făcut un efort pentru a opri valul, dar viaţa continuă”, spune Javier Arranz, resprezentant al medicilor de familie. Ce se va întâmpla exact, nimeni nu ştie însă cu certitudine. „Nu există reţete magice”, concluzionează Toni Trilla, epidemiolog şi membru al comitetului ştiinţific care consiliază guvernul. 

Click! Spune: Ultimul bilanţ al deceselor în Spania a ajuns la circa 16.900. În acelaşi timp, numărul total al îmbolnăvirilor este peste 166.000. Spania are o populaţie de 47 de milioane de locuitori. Ratele zilnice de îmbolnăvire şi deces din cauza coronavirusului rămân ridicate în Spania, însă în scădere faţă de finalul lunii martie – începutul lui aprilie. 

Mai multe