Stă singur de 23 de ani pe o insulă pustie. Imagini ireale din viața unui fost milionar
David Glasheen, de 76 de ani, stă pe Insula Restoration din nordul Australiei din anul 1997. Fostul milionar australian a vrut să evadeze din viaţa modernă şi abia în 2008, după ce şi-a tras Internet pe insulă, a încercat să îşi găsească o parteneră. Nu a găsit una potrivită şi îşi savurează singurătatea.
Omenirea este răvăşită de epidemia de COVID-19 de peste cinci luni, dar pentru David Glasheen viaţa nu s-a schimbat deloc. Cel mai izolat om al planetei s-a mutat în 1997 pe insula Restoration după ce şi-a pierdut averea. A venit pe insulă cu un geamantan care conţinea ”trei tricouri, două perechi de bermude şi două de slipi, o lanternă, câteva cărţi, un borcan cu ardei iute, pastă şi periuţă de dinţi”.
A adus cu el două manechine Miranda şi Phyllis pe care le îmbracă în hainele rămase de la turistele care au fost în vizită la el şi cu care discută atunci când are chef de conversaţie. Întrebat cum i se pare lumea după izbucnirea pandemiei, Glasheen a răspuns sec: ”pentru mine e la fel”. Însă pentru persoanele care suferă din cauza izolării la domiciliu, pustnicul cu barbă de Moş Crăciun a spus că e un test greu. A aflat de criză prin intermediul Internetului, pentru că are un laptop conectat la un adaptor pe bază de energie solară.
”Oamenii au nevoie de un animal de companie cum e Zeddi al meu, de bere în casă, cărţi de joc şi de multă răbdare cu ei înşişi”. Până în 1987 Glasheen era printre cei mai bogaţi din Sydney, avea o nevastă şi doi copii. A divorţat când a rămas fără bani, s-a cuplat cu Denise şi au vrut să se mute împreună pe insulă, dar i-a fost teamă pentru viaţa bebeluşului născut de Denise. Aşa că s-a mutat singur şi iubita şi-a găsit alt partener. În 2008 şi-a căutat o pereche pe Internet, dar a fost mai fericit că nu a găsit. Pentru că partenera lui de suflet e... singurătatea.