Starea de urgenţă a fost decretată în Crimeea

22 noiembrie 2015 10:48
Ultima actualizare:
Autorităţile din Crimeea au declanşat starea de urgenţăFoto Facebook

Autorităţile din Crimeea au decretat stare de urgenţă, după ce stâlpi de electricitate conectaţi la reţeaua din Ucraina au fost vizaţi de explozii, ceea ce a întrerupt alimentarea cu energie electrică pentru aproape două milioane de locuitori.

Starea de urgenţă în Crimeea a fost declanşată după explozii ce au vizat stâlpi de electricitate, explozii atribuite naţionaliştilor ucrainieni, potrivit Reuters. Atacul, dacă a fost comis de naţionaliştii care se opun anexării peninsulei Crimeea de către Rusia anul trecut, va intensifica tensiunile între Rusia şi Ucraina.

Ministerul rus al Energiei a precizat într-un comunicat că două linii de electricitate dintre Ucraina şi Crimeea au fost afectate, astfel că 1.896.000 de persoane au rămas fără curent electric. Ministerul a adăugat că în Crimeea a fost decretată starea de urgenţă şi că a fost pornită alimentarea de la generatoare, pentru nevoile critice.

Mai multe