Studiu: Copiii cu vârste de peste 10 ani pot transmite coronavirusul la fel ca adulţii

19 iulie 2020 19:01   Internațional
Ultima actualizare:

Un studiu efectuat de cercetători din Coreea de Sud arată că și copiii cu vârste de peste zece ani pot transmite coronavirusul, la fel de mult ca adulţii, informează cotidianul The New York Times. Studiul, care a implicat aproape 65.000 de oameni, sugerează că redeschiderea școlilor va aduce după sine mai multe focare de infecții.

Copiii mai mici de zece ani transmit coronavirusul cu o frecvenţă mai redusă decât adulţii, dar riscul nu este zero nici la ei. În schimb, copiii cu vârste cuprinse între zece şi 19 ani pot transmite coronavirusul cel puţin la fel de mult ca persoanele adulte, astfel că redeschiderea școlilor ar putea reprezenta o problemă în acest sens.

Cercetătorii sud-coreeni au monitorizat 59.073 de persoane care au avut contacte cu 5.706 de pacienţi bolnavi de Covid-19, în perioada 20 ianuarie - 27 martie 2020. Studiul s-a concentrat pe rata contagierii în rândul membrilor familiei restrânse. Rata contagierii a fost de 18,6% în familiile în care erau copii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani. În casele în care erau copii cu vârste de până la nouă ani, rata contagierii era de 5,3%, arată hotnews.ro.

„Studiul nostru are unele limitări. În primul rând, numărul cazurilor de infectare poate a fost subestimat, dat fiind că poate nu au fost identificaţi bolnavii asimptomatici. În plus, cazurile detectate ar fi putut fi contagiate prin expuneri în afara locuinţei", subliniază, totuși, cercetătorii sud-coreeni.Concluziile sugerează însă că, în cazul redeschiderii şcolilor, comunităţile se vor confruta cu focare de infecţie la copiii de toate vârstele, avertizează unii experţi.

Mai multe