Studiu: Vaccinurile anti-Covid, mai puțin eficiente în cazul infecției cu varianta sud-africană
Conform unui test clinic realizat pe două vaccinuri anti-Covid, varianta sud-africană a coronavirusului le reduce capacitatea de a proteja împotriva bolii. Cercetătorii au declarat că, pentru a evita o astfel de situație, e nevoie ca un număr cât mai mare de oameni să fie vaccinat cât mai repede posibil.
Vaccinurile care au fost studiat de cercetători sunt cele de la Novavax și Johnson & Johnson. Ei au descoperit că cele două au fost semnificativ mai puțin eficiete în prevenirea COVID-19 la participanții la testele din Africa de Sud, unde noua variantă este puternic răspândită, în comparație cu țările în care această mutație este încă rară, potrivit datelor preliminare publicate de companii, notează hotnews.ro."În mod clar, mutațiile scad eficacitatea vaccinurilor", a spus dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, într-un briefing.Novavax a anunțat joi rezultatele testelor de etapă medie, care au arătat că vaccinul său are o eficiență generală de 50% în prevenirea Covid-19 la persoanele din Africa de Sud. În comparație, în Regatul Unit, vaccinul a arătat o eficacitate de până la 89,3%.Vineri, Johnson & Johnson a spus că o singură doză a vaccinului său are o eficiență generală de 66% într-un studiu masiv care s-a derulat pe trei continente. Dar sunt diferențe mari în funcție de regiuni. În Statele Unite, unde varianta sud-africană a fost raportată pentru prima dată în această săptămână, eficacitatea a ajuns la 72%, comparativ cu doar 57% în Africa de Sud.
Pfizer recunoaște că noile variante ale coronavirusului să facă vaccinul ineficient
Noile descoperiri ridică întrebări cu privire la modul în care vaccinurile extrem de eficiente de la Pfizer și Moderna Inc se vor descurca în raport cu noile variante. Cele două vaccinuri au arătat o eficacitate de aproximativ 95% în studiile efectuate în principal în Statele Unite înainte ca noile versiuni ale virusului să fie identificate în alte țări.Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că există „o mare posibilitate” ca variantele emergente să facă în cele din urmă vaccinul companiei ineficient.
Moderna va face teste clinice pe noua variană sud-africană
Vaccinul Moderna Covid-19 rămâne eficient împotriva variantelor britanice și sud-africane ale coronavirusului, a declarat luni compania americană de biotehnologie într-un comunicat, relatează AFP. Cu toate acestea, Moderna a spus că plănuiește să înceapă testele clinice ale unui noi versiuni a vaccinului anti-Covid care vizează varianta sud-africană, după ce testele au arătat că varianta autorizată a vaccinului ar putea produce un răspuns imunitar scăzut.
Fauci: ”Cel mai bun mod de oprire a coronavirusului, prevenția răspândirii”
Experții au spus că toate cele patru vaccinuri au încă o mare capacitate de a reduce formele severe de Covid-19. De exemplu, vaccinul J & J a fost eficient cu 89% în prevenirea bolilor severe în Africa de Sud. Cu toate acestea, Fauci a spus că ratele de eficacitate scăzute subliniază necesitatea de a urmări îndeaproape variantele și de a accelera eforturile de vaccinare înainte de apariția unor mutații noi și chiar mai periculoase. „Cel mai bun mod de a preveni evoluția ulterioară a unui virus este să previi reproducerea acestuia”, a spus Fauci, „și o faci vaccinând oamenii cât de repede poți.”