SUA nu scapă de Trump! Vrea să candideze și pentru al doilea mandat prezidențial
Abia a trecut un an din primul său mandat de președinte al Statelor Unite, Dar Donald Trump (71 de ani) se gândește deja la viitoarea campanie prezidențială din 2020, în care va candida, desigur.
O sursă din anturajul lui Trump a dezvăluit că acesta are de gând să candideze și pentru al doilea mandat prezidențial, pe care e sigur că-l va câștiga, relatează express.co.uk.
Se pare că a început deja pregătirile. Și-a numit un manager pentru viitoarea campanie electorală, pe un anume Brad Parscale, care a fost coordonatorul promovării lui Trump în mass-media în timpul alegerilor din 2016. Miliardarul pune bani deoparte pentru o nouă cursă prezidențială pe care vrea să o câștige din nou. Trump nu prea se pricepe la „scamtoriile astea digitale” prin care este promovat, dar știe că are nevoie de o echipă de specialiști care să-i creeze o imagine cât mai bună.
Până în acest moment, nu este o informație oficială despre cine vor fi adversarii săi politici (e și normal, mai sunt încă doi ani până atunci!), dar se vehiculează că vor candida din nou Bernie Sanders, fostul vicepreședinte, Joe Biden și senatorul californian Kamala Harris.
Se preconizează că ar intra în cursa pentru Casa Albă și Joseph P. Kennedy, strănepotul fostului președinte, John f. Kennedy.