Tăia chitanţă pentru crimele comise la ordin

17 aprilie 2015 22:31   Internațional
Ultima actualizare:

Are 48 de ani şi, în meseria lui, e cel mai bun. În 2014, a fost arestat pentru două crime şi o mutilare comandate de Mafie. Giancarlo Orsini îşi asumă faptele, însă nu dezvăluie numele clienţilor care primeau “chitanţă” după săvârşirea faptei.

Ca orice prestator de servicii, Orsini şi-a făcut un plan tarifar precis care l-a ridicat în ochii concurenţei.

“Aşa cum un taximetrist pleacă dimineaţa la serviciu şi îşi pregăteşte maşina, la fel fac şi eu când primesc o comandă. Semnez un contract, informez clientul cu privire la calitatea serviciilor mele şi apoi încep să studiez victima. Mă deghizez în poliţist, procuror, gunoier sau medic pe ambulanţă în funcţie de misiune. La crime, obişnuiesc să trag cinci gloanţe pentru a fi sigur că nu primesc reclamaţii”, a declarat Orsini pentru “Corriere della Sera”. El este judecat în prezent pentru că l-a mutilat pe Cinzia Pugliese, de 61 de ani, cu un glonţ în rotulă pentru că nu achitase taxa de protecţie faţă de un clan mafiot din Roma. Pentru asta a fost plătit cu 3.700 $ şi le-a tăiat chitanţă clienţilor după ce s-a asigurat că victima nu va mai merge normal niciodată. În intervalul 2013-2014, Orsini a mai executat două comenzi: una de 20.000 $ pentru mafia albaneză, care l-a vrut mort pe Federico Di Meo, un traficant de droguri şi cealaltă pentru mafia italiană, în valoare de 27.000 $. “Am cerut 27.000 $ pentru executarea cămătarului Sesto Corvini pentru că trebuia să îl urmăresc cu scuterul şi să îi trag cinci gloanţe în cap înainte să coboare din maşină. Ăsta era ordinul”, a explicat asasinul. El a fost prins de poliţie când încerca să “se dea la fund” după uciderea lui Corvini şi riscă închisoarea pe viaţă. Însă e împăcat cu gândul că nu va apuca să-şi ispăşească pedeapsa pentru că: “în meseria asta nu se iese la pensie decât cu picioarele înainte”.

Planul tarifar al criminalului

Pentru un glonţ în spatele genunchiului Orsini cerea 3.700 de dolari. O crimă se plătea cu sume cuprinse între 20.000 şi 27.000 de dolari, în funcţie de gradul de risc şi statutul victimei. Asasinul putea cere şi 50.000 de dolari dacă trebuia să părăsească Italia şi cerea cazare la hoteluri de cinci stele. În cazul misiunilor mai complexe, care presupuneau răpiri şi torturări, Orsini tăia chitanţe de peste 15.000 de dolari.

Mai multe