Țara din Europa care se pregătește să renunțe la aparatele radio din mașinile vechi. Ce autoturisme sunt vizate

8 februarie 2026 16:07   Internațional
Ultima actualizare:

Franța se pregătește să elimine banda FM și să renunțe la anumite aparate radio. Vizate sunt milioane de dispozitive, precum radiourile auto de generație veche, aparatele clasice de bucătărie și toate sistemele audio portabile care nu recepționează semnalul digital.

Îți poți imagina cum pornești mașina dimineața și cauți un post de radio, dar fără rezultat? Pentru unii șoferi, acest scenariu poate fi un coșmar! Totuși o hotărâre a autorității Arcom, autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului din Franța, are în atenție radiourile în format analogic, iar mulți francezi pot fi în această situație.

Concret, Arcom a publicat în 2024 un raport despre viitorul radioului unde a precizat că emisia analogică va dispărea treptat până în anul 2033, informează autoplus.fr. Astfel, toate posturile de radio sunt obligate să facă trecerea acum către standardul digital DAB+.

Avantajele sistemului DAB+

Acest nou sistem aduce beneficii evidente pentru publicul larg. Ascultătorii se vor bucura de o experiență audio superioară prin calitatea mult mai bună a sunetului.

Un alt avantaj este că publicul va avea acces la un număr mult mai mare de posturi disponibile pe același aparat.

De asemenea, noul format digital permite afișarea unor informații suplimentare pe ecran cum ar fi titlul piesei sau detalii despre emisiune sub formă de text și imagini.

Cum se va face trecerea

Schimbarea va avea loc în două etape. Prima este „faza de pregătire”, între anii 2024 și 2027. În acest interval, autoritățile instalează noi emițătoare și ajustează cadrul legislativ.

A doua etapă este „faza de migrare”, între anii 2028 și 2033. Atunci, emițătoarele analogice vor fi oprite definitiv pe rând.

Vizate sunt mașinile fabricate înainte de 2020

Proprietarii vehiculelor vechi sunt vizați în mod special de această măsură. Mașinile fabricate înainte de anul 2020 nu au de regulă tehnologia necesară pentru semnalul digital, iar unele radiouri auto ar putea să piardă semnal mult mai repede decât termenul final. În anumite regiuni din Franța, unele stații pot alege să renunțe la frecvența FM chiar de anul viitor. 

Vestea bună este că șoferii vor putea utiliza în continuare unitățile audio pentru a asculta CD-uri sau conținut de pe stick-uri USB! De asemenea, streamingul prin Bluetooth va rămâne activ, în funcție de dotările fiecărui vehicul.

Pe de altă parte, posesorii de mașini noi nu au motive de îngrijorare! Vehiculele cumpărate după anul 2021 sunt deja compatibile cu noul sistem digital conform normelor europene. 

Mai multe