Te-ai vaccinat? Uite ce ţări te primesc în vacanţă!
Persoanele vaccinate anti-COVID vor circula fără restricţii în majoritatea ţărilor din Uniunea Europene. O comisie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a anunţat condiţiile prealabile pentru folosirea "paşaportului COVID", iar unele state au anunţat deja că ridică restricţiile de călătorie pentru persoanele imunizate chiar înainte să apară certificatul verde de vaccinare.
Românii care s-au vaccinat anti-COVID cu schema completă vor putea merge liniştiţi în vacanţe în Bulgaria, Grecia, Cipru, Croaţia, Germania, Slovenia, Polonia, Estonia, Lituania, Danemarca şi Islanda, fără a fi nevoiţi să mai facă un test PCR sau să stea în carantină, scrie adevarul.ro. Asta înseamnă că ţările europene deschid una câte una graniţele pentru turişti, după reguli proprii, şi nu mai aşteaptă certificatul european. Mai multe state au început deja testarea pentru implementarea certificatului verde, însă, termenul vehiculat, la nivel european, pentru realizarea acestor documente de călătorie este începutul lunii iulie.
Deocamdată, românii vaccinaţi împotriva COVID-19 nu au acces la paşaportul verde care să le faciliteze libera circulaţie în ţările UE pe timpul pandemiei. Vineri (21 mai), România urma să ia parte la o testare de interconectare cu ţările membre şi infrastructura digitală europeană cea care va administra cheile publice ale ţărilor membre pentru verificarea semnăturilor paşapoartelor verzi, dar evenimentul s-a amânat pentru 26 mai.
Până atunci, iată cum se va proceda! Intrarea în Bulgaria, de exemplu, se va face în baza unui document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit MAE.gov.ro. Persoanele care au fost infectate şi s-au vindecat trebuie să prezinte un act care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau rapid antigen, urmat de unul negativ.
Grecia solicită românilor să prezinte la intrarea pe teritoriul său dovada imunizării anti-COVID, iar dacă nu, rezultatul unui test PCR negativ făcut cu 72 de ore înainte sau dovada medicală că a trecut prin boală într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă.
Autorităţile din Germania au decis să elimine obligaţia de testare şi cea de a sta în carantină pentru cei care prezintă certificatul de vaccinare cu schema completă, indiferent de zona de unde provin, conform Biroului Federal german de Externe.
Şi Italia implementează un green pass în baza vaccinării, dar detaliile pentru obţinerea acestuia nu sunt deocamdată disponibile.
De asemenea, Austria şi Franţa au anunţat şi ele că îşi vor deschide graniţele pentru turiştii imunizaţi. Mai sunt câteva ţări unde avem undă verde la intrare, dar cu condiţia să prezentăm şi un test COVID negativ nu mai vechi de 48 sau 72 de ore, în funcţie de stat. Acestea sunt: Malta, Spania, Elveţia, Suedia şi, de luni, Portugalia.
Cum va arăta paşaportul verde COVID
Certificatele verzi, atunci când vor apărea, vor conţine un cod QR şi se vor putea descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecţiune sau care deţine un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate şi în format tipărit.
În scopul efectuării verificărilor necesare, se controlează numai valabilitatea certificatului, verificându-se cine l-a emis şi semnat. Toate datele referitoare la starea de sănătate rămân în custodia statului membru care a emis certificatul verde digital.
Autorităţile spun că scopul paşaportului COVID nu este acela de a introduce vaccinarea obligatorie, ci de a stabili un cadru armonizat care să faciliteze libera circulaţie în interiorul UE în sezonul turistic estival, unele state membre lucrând deja la soluţii proprii de acest fel fără să mai aştepte un acord european.