Tensiuni la Marea Neagră. Poroşenko îl acuză pe Putin că «îşi vrea înapoi vechiul imperiu»
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin că intenţionează să anexeze întreaga Ucraina şi a făcut apel cancelarului german Angela Merkel, în interviuri acordate publicaţiilor din Germania, să ofere asistenţă Kievului, relatează site-ul agenţiei Reuters.
"Nu credeţi minciunile spuse de Putin", a declarat Poroşenko pentru publicaţia Bild. "Putin îşi doreşte vechiul imperiu rus. Crimeea, Donbass, întreaga ţară. Ca ţar rus, aşa cum se vede, imperiul său nu poate funcţiona fără Ucraina. Ne vede ca pe colonia sa", a adăugat Poroşenko.
Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.
James Mattis afirmă că Moscova nu poate fi de încredere în urma incidentului din Marea Neagră
Secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat miercuri că acţiunile Rusiei, privind capturarea a trei nave ucrainene în Marea Neagră, reprezintă o încălcare a unui acord între cele două state şi demonstrează că Moscova nu este de încredere, relatează Mediafax.
"Dacă luăm în considerare că există un tratat între cele două ţări...acest lucru arată că Rusia nu poate fi de încredere", a declarat Mattis pentru reporteri.