Teroarea are chip de înger! Preotul din Franța, ucis de un tânăr de 19 ani

27 iulie 2016 18:04   Internațional
Ultima actualizare:

Îngrozitor! Trei luni, de atât a fost nevoie ca puştiul Adel Kermiche, de 19 ani, din orăşelul normand Saint-Etienne-du-Rouvray, să uite de Rihanna şi de distracţiile vârstei şi să devină un măcelar sadic. Iată povestea puştiului care a executat un om în Casa Domnului!

“Nu sunt un extremist!”, a declarat în 2015, în faţa poliţiştilor, puştiul Adel Kermiche, care la 14 ani îşi punea poze pe Internet cu acadele în gură şi căciulă algeriană. Fusese prins când voia să fugă în Siria să lupte alături de Statul Islamic. Băiatul unui profesor de la şcoala gimnazială din Saint-Etienne-du-Rouvray fusese deja radicalizat de către Maxime Hauchard, un terorist notoriu, care trăia în Normandia, Franţa.

A fost eliberat şi poliţiştii i-au pus la gleznă o brăţară de monitorizare. Între 8.30 şi 12.30 brăţara nu funcţiona şi nu îl mai localiza. Atunci a acţionat la 26 iulie împreună cu un amic. Sora Danielle povesteşte cu groază cum “au intrat în biserică, puţin după ora 9.00 şi toată lumea prezentă şi-a spus ultima rugăciune pentru că ştia ce va urma. Au strigat “Allahu Akbar!”. L-au obligat pe părintele Jacques să îngenuncheze şi acesta în ciuda celor 86 de ani ai săi a încercat să lupte cu ei. Atunci a început oroarea: lama cuţitului i-a pătruns în piele şi în timp ce îi tăiau gâtul şi se filmau spuneau un fel de rugăciune islamică.

Apoi au atacat o altă măicuţă, în momentul acela m-am strecurat afară din biserică. Erau prea ocupaţi să îi ucidă pe enoriaşi ca să mă mai atace pe mine. Am dat alarma şi m-am rugat să nu îi ucidă pe toţi”. Cei doi terorişti, afiliaţi Statului Islamic, au fost ucişi când au ieşit din biserică. Unul dintre ei avea o vestă explozivă învelită în staniol şi trei cuţite. Cel de-al doilea atacator nu a fost încă identificat. Măicuţa rănită se zbate între viaţă şi moarte. Autorităţile franceze se aşteaptă la ce e mai rău: în aprilie au intrat în posesia unei liste cu alte biserici-ţintă pe care islamiştii urmează să le atace.

Mai multe