Ţestoasele Ninja există!
Ţestoasele Ninja există în realitate! AKUT3 este prima ţestoasă din lume care a primit un implant osos şi de mandibulă, după ce s-a ciocnit de o ambarcaţiune. Reptila de 45 de kile are acum o faţă din titan, scoasă la imprimanta 3D .
Povestea ţestoasei AKUT3 a înduioşat întreaga lume. Ea a fost lovită de un vapor şi viaţa sa era în pericol. Medicii veterinari au reuşit s-o salveze de la moarte implantându-i o proteză de titan scoasă la imprimantă. Specialiştii turci au muncit două luni până au reuşit să realizeze implantul osos şi de mandibulă cu ajutorul calculatorului. Operaţia de grefare a implantului a fost efectuată de o echipă de chirurgi şi veterinari şi a durat două ore. Ţestoasa bionică este în convalescenţă, dar nu prezină nici un risc ca organismul ei să respingă proteza.
Seamănă cu Ţestoasele Ninja
Ţestoasele Ninja sunt personaje de ficţiune create de Kevin Eastman şi Peter Laird în 1984 în benzile americane omonime. Datorită succesului fulminant de care s-au bucurat, au fost produse apoi mai multe seriale de televiziune de animaţie între 1987-2003 şi 2012. În paralel, alte şase filme au fost lansate în 1990 şi 2014. Serialul relatează aventurile a patru ţestoasecare care trăiesc în canalele din New York. Expunerea lor la un mutagen (substanţă care schimbă materialul genetic) le-a schimbat în creaturi care seamănă cu omul şi de talie umană. Antrenate de părintele lor adoptiv, şobolanul Splinter, în lupte ninjutsu, cele patru ţestoase luptă împotriva diverselor ameninţări care planează asupra oraşului.